Stabilirea unui mod de lucru mai eficient intre Departamentul pentru relatia cu parlamentul si ministere, pentru imbunatatirea procesului legislativ si a controlului parlamentar, a fost scopul primei intalniri dintre ministrul delegat pentru relatia cu parlamentul, Bogdan Olteanu, si secretarii de stat din fiecare minister. Olteanu a venit cu o serie de propuneri aprobate la nivelul guvernului, prin care se introduc obligatii clare pentru ministri si secretari de stat, atat in ceea ce priveste activitatea de legiferare, cat si in privinta activitatii de control al parlamentului asupra executivului. De asemenea, ministrul vrea sa limiteze emiterea ordonantelor de urgenta, cu exceptia cazurilor exceptionale. -Sa nu uitam ca abuzul de ordonante de urgenta duce la instabilitate legislativa, parlamentul fiind pus, de multe ori, in fata faptului implinit-, si-a argumentat Olteanu decizia. -Departamentul pentru relatia cu parlamentul va face o monitorizare atenta a stadiului indeplinirii programului legislativ, monitorizare ce va fi prezentata periodic in sedintele guvernului-, a spus ministrul delegat, punctand prioritatea executivului. Conditia indeplinirii cu succes a programului legislativ o reprezinta, in opinia lui Olteanu, participarea activa a ministrilor, si numai in caz exceptional a secretarilor de stat, la sustinerea proiectelor de lege in comisii si in plenul Camerei Deputatilor si Senatului. -Dorim sa inlocuim raspunsurile generale, detasate chiar, la intrebari si interpelari, cu adevarate dezbateri parlamentare, la obiect-, a mai spus ministrul Bogdan Olteanu, indemnandu-i, totodata, pe ministri sa raspunda personal la interpelari si intrebari, ce ar trebui sa fie mai bine elaborate si documentate. Directiva a plecat, de fapt, de la premierul Tariceanu, care a spus ca vrea sa acorde o importanta deosebita intrebarilor si interpelarilor adresate guvernului si sa transforme aceasta forma a controlului parlamentar, dintr-o simpla corespondenta scrisa, intr-un dialog efectiv in parlament.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















