Afaceristul sucevean Severin Tcaciuc incearca, prin toate mijloacele, sa se transforme intr-o victima a politiei, intr-un -miel- nevinovat sacrificat de catre autoritati pe altarul intereselor de moment. Dupa ce cu o saptamana in urma s-a aflat in mijlocul unui imens scandal, cand a fugit dintr-un hotel in care se ascundea de politie, pentru a reaparea cateva zile mai tarziu in chip de martir, Tcaciuc a schimbat registrul, trecand la acuze directe impotriva politiei si a autoritatilor locale. Astfel, in numarul de luni al ziarului local -Bucovina Sev-, publicatie ce-i apartine lui Tcaciuc, a fost publicat un material -lacrimogen-, in care afaceristul sucevean este spalat de toate pacatele, singurii vinovati fiind politistii si prefectul judetului. In plus, politia este acuzata ca a furat din camera de hotel, din care fugise Tcaciuc, 40.000 de euro, nu inainte, zic aceiasi ziaristi aflati in slujba escrocului, de a-i bate groaznic pe toti membrii familiei acestuia, de la cumnate la frati, matusi, veri…
Din acuzat, acuzator
Titlul de deschidere a publicatiei -Bucovina Sev-, aparuta luni, este: -Asasinii!!!-. In opinia redactorului care semneaza pagina respectiva, acestia ar fi prefectul judetului Suceava, Ioan Cusnir, procurorul Ioan Amarie, actualul sef al Parchetului National Anticoruptie, Mircea Stoleru, seful Detasamentului de interventie rapida din cadrul IJP Suceava, dar si colonelul Dumitru Buterchi, de la Politia Economica, si procurorul Gheorghe Vizitiu, de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Suceava. -Asasinul numarul unu al judetului Suceava este prefectul-dictator Ioan Cusnir. Fara lege, fara scrupule, fara rusine, acest dictator obliga reprezentantii legii ca, dupa ordinele lui, razbunarea sa inlocuiasca legea-, se scrie in ziarul lui Tcaciuc.
Pentru ca lucrurile sa fie clare si sa se elimine confuziile referitoare la cine ar fi victima prefectului -tortionar-, acelasi ziar mai afirma ca -toate arestarile ilegale si inumane ale domnului (? – n.n.) Severin au fost ordonate de catre Ioan Cusnir si Ioan Amarie-. Dupa ce-i infiereaza proletar pe cei care s-au aflat la baza -ordinului- de arestare a sa, Tcaciuc trece la cei care s-au ocupat de punerea in practica a asa-zisului ordin. -Ultima bravura criminala a mafiei organizate il introduce in carti si pe colonelul Mircea Stoleru, care a dirijat subalternii negri si fara minte sa devasteze Hotelul Bucovina, in dupa-amiaza zilei de 25 noiembrie a acestui an-. In opinia -ziaristului- care semneaza materialul, -tartorul- ar fi desfasurat nici mai mult, nici mai putin de 70 de -diavoli- mascati, cu armele in pozitie de atac, pusi pe devastat hotelul si pe furat valori.
Tcaciuc acuza furtul a 40.000 de euro
Pentru ca telenovela construita de angajatii lui Tcaciuc sa aiba toate ingredientele, in materialul publicat luni se face referire si la disparitia misterioasa a unei mari sume de bani. Astfel, ziarul -Bucovina Sev- relateaza ca Severin ar fi constatat ca dupa descindere, dintr-o camera a hotelului, au disparut 40.000 de euro. Cum a constatat Tcaciuc ca au disparut banii din hotel, cand, cu propria gura, acesta a declarat ca se afla in ziua descinderii politiei internat intr-un spital din Constanta, unde agoniza, ramane un mare mister. La fel de misterioasa ramane si provenienta banilor, nimeni neavand bunavointa sa explice eventualilor cititori de unde proveneau acestia si de ce se aflau intr-o camera de hotel, sau poate, in marinimia sa, Severin Tcaciuc face cadou clientilor fideli genti cu euro. Dupa acest episod -misterios-, povestea capata accente melodramatice, autorul materialului povestind cum familia afaceristului sucevean a fost -decimata- de politie.
-Jocul murdar al unui infractor-
-Toate aberatiile publicate, toate insinuarile, acuzele si amenintarile nu au alt scop decat sa creeze o falsa impresie. Acest om e cercetat in zeci de dosare penale, in doua dintre ele fiind si condamnat. Din decembrie anul trecut, de cand a fost eliberat din penitenciar, Tcaciuc nu s-a mai prezentat la politie sau Parchet. Actiunea politiei a fost perfect legala si justificata. Povestea cu dispatia banilor e amuzanta, pentru ca la descindere au fost de fata si angajatii sai, care nu au vazut nimic de acest gen. In plus, au fost doar opt politisti la actiune, si nu 70, in tot judetul fiind doar 25 de luptatori SPIR. Sa spuna cineva ca oamenii astia au lovit o femeie gravida cu piciorul in burta e aberant si jignitor. Daca are ceva de reclamat, il asteptam pe la noi. Daca nu se prezinta de bunavoie, oricum ne vom intalni, pentru ca noi suntem foarte interesati sa stam de vorba cu dansul. Am verificat la Constanta daca a fost internat si s-a dovedit a fi inca o minciuna. In cateva zile vom afla pe unde mai este internat Tcaciuc si, dupa aceea, va trece sa dea explicatii in dosarele pe care le are-, ne declara, ieri, seful IJP Suceava, chestorul Gheorghe Neamtu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















