Udemeristii din Arad pretind Aliantei PNL-PD 25% din posturile de directori ai institutiilor publice din judet, ca rasplata pentru sustinerea politica pe care o acorda liberalilor si democratilor in Consiliul judetean si in cel municipal. Maghiarii joaca dur si vin chiar cu conditionari, spunand ca adjudecarea posturilor de director reprezinta -punctul de plecare spre oricare alte discutii privind numirea de noi directori-. Pretentiile nu li se par catusi de putin exagerate maghiarilor, chiar daca, in alegeri, au obtinut doar 10%. -Uniunea va trebui sa obtina posturi in raport cu procentele obtinute la alegeri de formatiunile din coalitie, respectiv Alianta D.A., UDMR si PUR. Daca e sa luam voturile obtinute de partidele din coalitie, rezulta ca noi avem 24,8 la suta din aceste voturi-, sustin udemeristii. Doleantele acestora insa au starnit revolta in tabara Aliantei din Arad, care le considera -exagerate- si nu are de gand sa cedeze. -Nu putem oferi mai mult decat a obtinut UDMR la alegeri, adica in jur de 10 procente-, a spus copresedintele ADA Arad, Gheorghe Seculici.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















