Home Social Medicii de familie refuză să semneze noile contracte-cadru

Medicii de familie refuză să semneze noile contracte-cadru

DISTRIBUIŢI

Peste 80% din medicii de familie au anunțat că nu vor semna contractele-cadru la 1 aprilie, astfel că, după această dată, bolnavii nu vor putea primi rețete compensate, gratuite și trimiteri către specialiști, a anunțat, ieri, președintele FNPMF, Doina Mihăilă.
„Din păcate, a devenit o tradiție faptul că în fiecare primăvară suntem nevoiți să ducem un adevărat război pentru a apăra cabinetele, pentru a ne proteja pacienții, pentru a face cåt de cåt funcțional acest sistem din ce în ce mai haotic“, a declarat președintele Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF), Doina Mihăilă.
Aceasta a menționat că 81% dintre medicii de familie au anunțat deja că nu vor semna contractele-cadru la 1 aprilie, astfel că după această dată bolnavii nu vor putea primi rețete compensate, gratuite, trimiteri către spcialiști.
Totodată, ea a precizat că organizația pe care o reprezintă, împreună cu Societatea Națională de Medicina Familiei-Medicină Generală, a cerut în instanță suspendarea Hotărårii 1047/1571 și că instanța Curții de Apel București urmează să ia decizie în acest sens.
Medicii au cerut, de fapt, suspendarea acestor acte care vizează aspecte privind informatizarea, respectiv achiziționarea a două sisteme de Internet în bandă largă 3G de către medicii de familie, achiziționarea de cititoare și inscripționare de card. „Nu ne putem asuma achiziționarea unor astfel de sisteme după care am putea fi acuzați că nu am luat ceea ce trebuia. Aceste echipamente trebuie cumpărate de către Casa Națională care să-și asume partea tehnică, funcționarea sistemului“, a spus președintele FNPMF.
Aceasta a precizat că medicii de familie au cerut autorităților găsirea unor soluții prin care actualul contract-cadru să fie prelungit încă o lună pånă la 1 mai, iar în acest interval să fie făcute modificările pe care le solicită reprezentanții celor două organizații.
„De asemenea, nu acceptăm bugetul orientativ pe care îl considerăm legal imoral. Îi rugăm pe pacienți să ne înțeleagă și să ne fie alături întrucåt demersurile noastre sunt și în beneficiul lor“, a spus Mihăilă.
O hotăråre finală privind acțiunile viitoare a medicilor de familie va fi anunțată, såmbătă, la sfårșitul celei de a 8-a Conferințe Naționale a medicilor de familie, care a început ieri, în Capitală.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.