Recent, Romania a semnat, alaturi de Iugoslavia si Croatia, un Protocol la Acordul-cadru privind crearea sistemelor interstatale de transport de petrol si gaze ce face parte din Programul INOGATE, derulat cu sprijinul Comunitatii Europene. Programul are ca scop crearea posibilitatii de exploatare comerciala a rezervelor de petrol si gaze din regiunea Marii Caspice, prin stabilirea unui sistem de transport al acestora catre piata energetica a Europei. Totodata, readuce in actualitate posibilele rute pe care aceste hidrocarburi ar putea ajunge in Europa de Vest. Specialistii apreciaza ca, in circa 10 ani, rezervele din Marea Nordului vor scadea, iar cererea de petrol din zona Marii Caspice va creste. Pentru a fi inclusa in drumul petrolului caspic, Romania mai are de rezolvat o serie de probleme care tin in mare parte de modificarea legislatiei. Interesul autoritatilor de la Bucuresti ar trebui sa fie cu atat mai mare, cu cat tarile de tranzit vor incasa sume importante din taxele aferente.
Conducta Pitesti – Pancevo ar costa 330 milioane de dolari
Comparativ cu alte state care aspira la statulul de tara de tranzit, Romania prezinta o serie de avantaje. Unul dintre acestea consta in faptul ca este situata pe traseul cel mai scurt dintre Bazinul Marii Caspice si Vestul Europei. De asemenea, existenta unui terminal petrolier la Constanta si facilitatile oferite de Portul Constanta nu sunt lipsite de importanta. In plus, sistemul national de transport al petrolului, deja existent, de la Constanta pana la Pitesti, conduce la o reducere a investitiilor initiale cu circa 700 milioane de dolari. Astfel, ar mai fi necesara doar construirea unei conducte de la Pitesti la Pancevo, care ar costa in jur de 330 milioane de dolari, intrucat de la Pancevo exista deja o conducta pana la Trieste. Chiar daca sensul de curgere este dinspre Trieste spre Pancevo, acesta poate fi modificat cu cheltuieli minime. Pentru construirea conductei Pitesti-Pancevo este esentiala atragerea capitalului privat, intrucat este greu de crezut ca statul roman isi va asuma o asemenea cheltuiala. Potentialii investitori au insa nevoie de un cadru legal adecvat privind investitiile straine, functionarea conductelor si a instalatiilor aferente, protectia mediului, minimalizarea riscurilor nonfinanciare si un mecanism eficient si obiectiv pentru rezolvarea eventualelor litigii.
Este necesara modificarea Constitutiei
Cele mai importante acte normative care trebuie modificate sunt Constitutia (art. 41, alin. 2), Legea 54/1998 (art. 3), privitoare la circulatia juridica a terenurilor, si OUG 92/1997 (art. 6) privind investitiile directe care interzic dobandirea dreptului de proprietate asupra terenurilor pe teritoriul Romaniei de catre persoane fizice sau juridice straine. De asemenea, trebuie amendate Legea petrolului, Legea 213/ 1998, privind proprietatea, si art. 64 al HG 1.265/1996. Daca demersurile privind amendarea Legii petrolului sunt intr-un stadiu avansat, iar sistemul national de transport al petrolului va fi concesionat de catre ANRM societatii Conpet, care va dobandi astfel statutul de transportator comun, modificarea Constitutiei nu este posibila decat in urma unei initiative parlamentare, lucru destul de greu de realizat.
In prezent, este in curs de derulare Proiectul PHARE -Dezvoltarea obiectivelor Programului INOGATE in Romania-. Acesta se desfasoara cu sprijinul unei firme internationale de avocatura si are ca obiectiv elaborarea unor propuneri privind cadrul legislativ si de reglementare care sa permita tranzitul si importul de titei si gaze naturale. Totodata, va crea climatul favorabil pentru realizarea proiectului conductei Constanta – Omisalij, in care vor fi implicate SNP Petrom, Conpet si Oil Terminal. Responsabilitatea implementarii proiectului revine Ministerului Industriei si Resurselor.
In luna august, primele transporturi de petrol de la Tengiz in Portul Novorossiisk
Concurenta pentru exporturile de petrol si gaze naturale din regiunea Marii Caspice se va intensifica in luna august, cand primele transporturi din campul petrolifer Tengiz din Kazahstan vor fi realizate printr-o conducta cu deschidere in Portul Novorossiisk din Rusia. Conducta, construita de Caspian Pipeline Consortium (CPC), este prima linie importanta de transport realizata pentru a exporta petrol din aceasta zona, cu rezerve de hidrocarburi estimate la 250 miliarde de barili. Marea Caspica are o serie de alte mari campuri petrolifere, cu un volum ridicat al rezervelor, pentru care companiile din domeniu din intreaga lume au in vedere mai multe proiecte. Tengiz este insa cel mai mare camp petrolifer din lume, cu rezerve ce totalizeaza 25 miliarde de barili. In regiune au fost proiectate sase mari linii de transport al hidrocarburilor: de la campul petrolifer Tengiz la Portul Novorossiisk si la Samara; linia de transport Baku – Ceyhan, aflata in stadiu de proiect, va face legatura intre Azerbaidjan si Turcia, trecand prin Georgia; conducta Baku – Supsa; un consortiu condus de BP intentioneaza sa construiasca o linie de transport intre zacamantul de gaze naturale Shakh Demiz, in Azerbaidjan, catre Turcia; TotalFina-Elf deruleaza un studiu ce are in vedere dezvoltarea unei linii de transport din Kasagan catre Iran.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















