Home Economic-Financiar Mai putini bani pentru salariile producatorilor de apa grea

Mai putini bani pentru salariile producatorilor de apa grea

DISTRIBUIŢI

Guvernul urmeaza sa ia in discutie bugetul de venituri si cheltuieli pe acest an al Regiei Autonome pentru Activitati Nucleare (RAAN), dupa ce el a fost avizat, cu unele modificari, de catre reprezentantii Ministerului Finantelor Publice.

Productivitatea creste mai mult decat salariile

Comparativ cu anul trecut, productivitatea muncii in cadrul regiei a crescut semnificativ, cu 45%, datorita suplimentarii programului de productie de apa grea la Romag Prod Drobeta-Turnu Severin.

Programul de productie pentru anul 2001 are in vedere livrarea la Agentia Nationala a Rezervelor Statului (ANRS) a unei cantitati totale de 168 tone de apa grea. Situatia centralizata pentru primele sase luni ale anului arata ca programul a fost respectat, in conditiile in care au fost deja produse 91 tone de apa grea.

Tinand cont de aceasta crestere a productivitatii, Consiliul de Administratie al regiei a aprobat in primavara un buget de venituri si cheltuieli in valoare totala de 2.900 miliarde de lei. Structura acestui buget permitea acordarea unei majorari salariale medii de 25%, aplicabile de la 1 mai.

Socotelile de la Drobeta-Turnu Severin nu s-au potrivit insa cu cele de la Bucuresti si mai cu seama cu cele de la Washington. Sub presiunea organismelor financiare internationale – FMI si Banca Mondiala -, Ministerul Finantelor a respins structura bugetului aprobata de Consiliul de Administratie al RAAN.

Concret, suma de 40 miliarde de lei a fost transferata de la capitolul fond de salarii la cel de cheltuieli de exploatare, banii fiind destinati cu precadere efectuarii platilor catre furnizorii de materii prime. In consecinta, salariile nu vor mai putea fi majorate incepand cu data de 1 mai, cum fusese vorba initial, intelegere consfiintita si printr-un proces-verbal administratie – sindicate inregistrat la Directia de Munca a judetului Mehedinti. Cresterea salariilor, cu procentul convenit de 25%, nu va mai putea fi acordata decat de la 1 septembrie. -In cele din urma, am acceptat aceasta varianta, pentru ca suntem constienti ca regia trebuie sa-si reduca la maximum datoriile-, spune vicepresedintele Federatiei Sindicale Energetica, dl Nicolae Garjoaba.

O alta problema spinoasa care a necesitat, pentru rezolvare, negocieri intense a fost cea a numarului de personal. Initial, conducerea Ministerului Industriei si Resurselor acceptase ca numar maxim de angajati cel existent, de 4.055. In urma programului de restructurare aplicat la RAAN, regia ramasese cu 4.117 salariati, insa, ulterior, unii dintre acestia au preferat sa iasa la pensie, pentru a beneficia de prevederi legale mai favorabile. Au ramas deci descoperite cateva zeci de posturi in sectoarele de exploatare, drept care, in cele din urma, a fost acceptata cifra de 4.064 ca numar maxim de personal pentru anul 2001.

Datorii mari

RAAN are datorii imense catre bugetul statului si catre cele locale. In mare parte, ele au inceput sa fie compensate, prin livrarea de apa grea la ANRS, in limita sumei de 1.700 miliarde de lei anual. Datoriile catre Asigurarile sociale, fondurile speciale si bugetele locale nu au putut fi insa compensate si ele ajunsesera la inceputul acestui an la suma de 315,224 miliarde de lei, la care se adauga majorari si penalitati de intarziere de 389,227 miliarde de lei.

Cele mai mari datorii ale regiei sunt catre bugetul Asigurarilor sociale (CAS), in suma de aproape 191 miliarde de lei, urmate de cele la Fondul de sanatate (43,631 miliarde), la Fondul de somaj (25,616 miliarde) si la bugetele locale (25,6 miliarde de lei).

Recent, pe baza unei ordonante de urgenta, s-a aprobat si compensarea, de aceeasi maniera, cu Fondul pentru persoanele cu handicap si Fondul special pentru dezvoltarea invatamantului. Totusi, penalitatile si majorarile de intarziere la celelalte fonduri cresc pe zi ce trece. Conducerea regiei a inceput demersurile pentru reesalonarea datoriilor, insa aceasta inlesnire este conditionata de plata la zi a darilor catre bugetul de stat si cele locale.

Pentru a suplimenta lichiditatile, RAAN are in vedere si furnizarea catre Electrica SA a unei cantitati suplimentare de energie electrica, de la Romag Termo – Termocentrala Halanga. Aceasta pentru ca lichiditatile nu reprezinta tocmai punctul forte al regiei. -De cele mai multe ori, singura modalitate in care putem sa platim consta in ordine de compensare. Or, acest instrument de plata nu este acceptat intotdeauna cu bratele deschise de toti furnizorii nostri-, a mai spus dl Garjoaba.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.