Standardele internationale de raportare financiara (IFRS) ar trebui -insusite ca atare- de legislatia romaneasca, intrucat diferentele provoaca confuzii, lipsa de claritate si de transparenta, a declarat Victor Kevehazi, senior partner al firmei de consultanta KPMG. Ministerul Finantelor Publice a emis, anul trecut, Ordinul 94 pentru aprobarea reglementarilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Uniunii Europene si cu Standardele internationale de contabilitate (IAS). In ceea ce priveste societatile bancare si de asigurari, au fost elaborate reglementari comune de catre Ministerul Finantelor Publice (MFP), Banca Nationala a Romaniei (BNR) si Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA).
Incepand cu sfarsitul anului trecut, au adoptat IAS societatile care indeplinesc cel putin doua din urmatoarele criterii si anume: cifra de afaceri de peste noua milioane de euro, active de peste 4,5 milioane de euro si un numar mediu de 250 de salariati. Cuantumul de la care vor fi calculate aceste criterii va scadea gradual, astfel ca din 2006 noul sistem contabil va fi aplicat de toate societatile, cu exceptia intreprinderilor mici si mijlocii. Actul normativ introduce o serie de diferente specifice fata de IAS.
Potrivit lui Kevehazi, autoritatile romane au realizat un pas important prin adoptarea standardelor, dar diferentele de interpretare, desi limitate, au ca rezultat lipsa de claritate, confuzia si dificultatea in aplicare.
-Daca IFRS vor fi aplicate ca atare in Uniunea Europeana din 2005 si in curand si in Statele Unite, cred ca pot fi utilizate si in Romania. Adaptarea lor actuala lasa loc de interpretari si permite Ministerului Finantelor sa nu respecte unele reglementari ale organismelor internationale de contabilitate-, a afirmat oficialul KPMG. Andreea Manole, audit manager la KPMG, a explicat ca principalele diferente intre Ordinul 94 si IFRS se refera la standardul privind raportarea financiara in economiile hiperinflationiste.
Acesta stabileste ca datele financiare trebuie coroborate cu inflatia, pentru a prezenta o situatie reala. Legislatia romaneasca nu prevede obligativitatea utilizarii standardelor referitoare la hiperinflatie. Societatile trebuie sa intocmeasca pentru organele fiscale un set de situatii financiare fara excluderea inflatiei, ceea ce conduce la raportarea de rezultate care nu reflecta situatia financiara corecta a companiilor.
De asemenea, ordinul nu specifica clar moneda de referinta, diferita de leu, in cazul societatilor care fac parte din grupuri internationale si lucreaza, in principal, cu alte monede decat cea romaneasca. Aceste firme nu pot sa transforme in lei si sa depuna la organele fiscale situatiile financiare conform standardelor internationale, ceea ce rezulta in costuri mai mari si eforturi semnificative.
O alta diferenta vizeaza primul an de aplicare a IAS. Pentru a obtine date comparabile, firmele ar trebui sa retrateze situatiile anului anterior, insa Ordinul 94 prevede ca este posibila utilizarea contului de profit si pierdere din anul precedent aplicarii. De aceea, rezultatul unei perioade reportat in exercitiul fiscal urmator induce o imagine falsa a starii unei afaceri. -In Uniunea Europeana, care va aplica din 2005 IAS, companiile vor trebui sa retrateze rapoartele din 2004-, a spus Andreea Manole.
O alta problema este cea referitoare la grupurile de companii. Potrivit legii, acestea trebuie sa prezinte rapoarte consolidate, pentru toate firmele din grup, dar experienta a aratat ca grupurile de companii din Romania nu aplica aceasta prevedere, pentru ca nu au fost niciodata solicitate, a mai spus Manole. Ea a adaugat ca vor fi adoptate, in curand, pe plan international, noi standarde, a caror aprobare in Romania va fi intarziata intrucat nu sunt prevazute reglementari in privinta modificarilor legislative din domeniu.
Niculae Done, directorul Departamentului de doctrina fiscala al KPMG, a afirmat ca exista diferente intre IFRS si OMF 94/2001 si in ceea ce priveste impozitarea. Astfel, societatile care aplica IAS calculeaza un anume profit brut care urmeaza sa fie impozitat, tinand cont de cheltuielile care sunt deductibile fiscal conform IAS. Legislatia fiscala, care are principii diferite de standardele internationale, nu recunoaste insa toate aceste cheltuieli, astfel ca profitul la care se aplica impozitul va fi altul.
-Legea impozitului pe profit nu tine cont de standardele internationale, stabilind ca rezultatul fiscal, baza impozabila nu vor fi influentate de modificarile legislatiei contabile daca acestea nu sunt incluse in legea fiscala. Nu va exista o egalitate perfecta intre rezultatul fiscal si cel conform IFRS-, a explicat Done.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















