Numărul de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale eliberate în ianuarie-februarie a crescut cu 9,3% față de perioada corespunzătoare a anului precedent, la 4.566 documente, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS).
Cele mai semnificative majorări din primele două luni s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare București-Ilfov (134 autorizații), Sud-Muntenia (129 autorizații) și Sud-Est (77 autorizații), se arată în comunicatul INS.
Comparativ cu luna ianuarie, în februarie s-au eliberat cu 31,2% mai multe acte pentru construirea de clădiri rezidențiale (2.283 autorizații), din care 68,8% sunt pentru zona rurală.
Cele mai importante creșteri s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Nord-Est (173 autorizații), Sud-Muntenia (123 autorizații), Sud-Est (96 autorizații) și Vest (61 autorizații).
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















