Partidul Democrat pare ca se apropie vertiginos de marginea prapastiei. Basescu, luat cu grijile Primariei, nu-si mai face probleme vizavi de modul in care scapa de sprijinitorii lui Roman. Excluderile nestatutare si demisiile se tin lant. Primarii, viceprimarii si liderii de filiale care parasesc partidul acuza -stilul dictatorial- de conducere al sefului PD. Ei spun ca permanenta prigoana la care sunt supusi se datoreaza faptului ca au facut parte din tabara lui Petre Roman.
Fostii lideri ai filialei Prahova – Corneliu Ruse, Nicolae Alexandru -, prezenti ieri la Bucuresti, i-au trimis presedintelui PD o scrisoare de adio, acuzand stilul -total nedemocratic si bolsevic- in care sunt inlaturati din partid toti cei care, la Conventia Nationala, au fost semnatari ai motiunii Roman-. Represaliile gruparii Basescu impotriva sustinatorilor fostului lider PD ar putea avea efecte dezastruoase pentru viitorul partidului.
Demisionarii prahoveni au lansat ieri, prin intermediul unei scrisori deschise, un apel catre democratii nemultumiti, sugerandu-le sa li se alature pentru a forma -un grup al independentilor democrati-, care ar putea deveni fie un alt PD, dupa chipul si asemanarea celui vechi, fie s-ar putea alatura unei formatiuni politice, alta decat PSD – de preferinta PUR sau ApR.
Totodata, pentru a scapa de cei mai temuti opozanti, la centru s-a hotarat excluderea din partid a fostului lider al Filialei sector 3 Bucuresti, Dan Zamfir. Acesta a declarat ca excluderea lui, practic, nu exista, intrucat decizia ar trebui luata de catre Consiliul National de Conducere, al carui membru de drept este.
Demisionarii prahoveni ii scot ochii lui Basescu
Fostii lideri ai Filialei PD Prahova, Corneliu Ruse, Nicolae Alexandru, Ioan Matres si Helmut Necula, impreuna cu 10 primari si viceprimari si peste 300 de membri din organizatiile din judet, au decis sa-l paraseasca pe Traian Basescu. Ei i-au trimis, ieri, presedintelui PD o scrisoare de adio, acuzand stilul -total nedemocratic si bolsevic- prin care sunt inlaturati din partid -toti cei care, la Conventia Nationala, au fost semnatari ai motiunii Petre Roman-. Liderul democrat este invinuit ca a inlaturat nestatutar conducerile filialelor din Bucuresti – sectorul 3, Buzau, Maramures, Constanta si Prahova, ultima organizatie fiind de altfel si cea mai eficace in privinta rezultatelor la alegerile locale si parlamentare in toti anii electorali, cu o medie nationala a PD de aproximativ 50%. Mai mult, demisionarii prahoveni considera ca atitudinea lui Traian Basescu si -a lacheilor- sai, respectiv Paula Ivanescu si Romeo Hanganu, a condus la masuri excesive si total nejustificate de dizolvare a BPJ Prahova si de incercare de excludere din partid a presedintelui organizatiei, ex-deputatul Corneliu Ruse, si a fostului senator Nicolae Alexandru.
Principalii semnatari ai scrisorii sustin, in final, ca actualul presedinte al PD este orbit de -ura personala impotriva lui Petre Roman si a celor care ii acorda respectul si aprecierea cuvenite unei mari personalitati politice- si, drept urmare, ii spun adio!
Premise pentru scindarea PD
Represaliile gruparii Basescu impotriva sustinatorilor lui Petre Roman, condamnate in permanenta de catre acestia din urma, ar putea avea efecte dezastruoase pentru viitorul PD. Demisionarii prahoveni au lansat ieri, prin intermediul unei scrisori deschise, un apel catre membrii PD, sugerandu-le sa li se alature si sa formeze un -grup al independentilor democrati-, care a prins deja cheag in Prahova. Corneliu Ruse spune ca aceia care au demisonat deja din PD sau care o vor face in curand sunt obligati de politica -dictatoriala si demagogica- a lui Traian Basescu. De altfel, in depesa catre ceilalti membri ai partidului se arata ca fostii pedisti din Prahova nu au demisionat din PD, ci au constatat ca acesta nu mai exista.
-Grupul independentilor democrati- nu si-a stabilit inca orientarea politica. Corneliu Ruse spune insa ca in trei sau patru saptamani se va lua o decizie colectiva privind viitorul gruparii. El a prezentat doua variante aflate in vederea grupului. Prima se refera la crearea unei alte formatiuni politice dupa chipul si asemanarea PD de odinioara, iar cea de-a doua la alipirea de un alt partid. Desi au refuzat sa precizeze despre ce formatiune politica este vorba, demisionarii prahoveni au respins categoric orice contacte cu partidul de guvernamant, spunand ca cei mai multi si-au exprimat dorinta de a nu intra in PSD-.
Cert este ca Ruse & Co. negociaza de zor cu o serie de partide parlamentare si extraparlamentare. Preferintele grupului se indreapta mai ales catre PUR si ApR. Pe lista se mai afla si PNL. De altfel, Nicolae Alexandru marturisea ca ar putea apela, in ultima instanta, la varianta inscrierii in partidul condus de Valeriu Stoica.
PD a anuntat excluderea din partid a lui Dan Zamfir
Ceea ce era de presupus s-a comis. Inamicul numarul unu al lui Basescu in PD, Dan Zamfir, a suferit socul post-napalm. Acesta s-a trezit ieri, la propriu si la figurat, exclus din partid, in conditii cel putin ciudate. Marti, la caderea serii, garda politica a liderului a decis ca fostul sef al Filialei sector 3 sta ca un ghimpe in coasta noii conduceri democrate, drept pentru care a stabilit ca nu mai e loc pentru sustinatorii lui Roman in Modrogan.
Cu exact o saptamana in urma, aflat in concediu, Zamfir a primit stirea inlocuirii sale de la sefia Filialei PD sector 3, pe motiv de -inactivitate politica- si impotrivire fatisa la fuziunea PD-PNR. Nemultumit, fostul lider al filialei i-a adresat o scrisoare deschisa lui Traian Basescu, in care ii aducea la cunostinta incalcarea statutului de catre un -comando politic-, hotarat sa-i desfiinteze pe toti apropiatii lui Roman.
Deranjat de replica lui Zamfir, liderul democrat, propulsat de umorul sau negru, a anuntat ca, intrucat mai are cativa inamici prin transeele partidului, va scapa si de acestia, dandu-le cu napalm.
Napalmul, in traducere libera insemnand, se pare, tandemul Negoita – Videanu, si-a facut datoria si, la doar cateva zile dupa gluma sinistra a sefului, Zamfir a fost scos din transee.
-Excluderea- nu poate fi decat o tentativa
Ca explicatie, PD a emis un comunicat de presa prin care face cunoscuta decizia Colegiului Director al Organizatiei sector 3 de a-l exclude pe Zamfir din randurile membrilor partidului, intrucat acesta a adus grave prejudicii imaginii PD prin lansarea in presa a dezbaterilor din spatele usilor inchise, constituindu-se astfel intr-un denigrator al conducerii alese.
In replica, Dan Zamfir spune ca tot ceea ce s-a intamplat nu poate fi mai mult decat o tentativa de excludere a sa, din moment ce Colegiul Director al sectorului nu poate decide excluderea, ci numai Consiliului National de Conducere, al carui membru de drept este.
-Aceasta tentativa de excludere nu este decat raspunsul pe care Traian Basescu gaseste de cuviinta sa-l dea unui sef de organizatie pentru ca a indraznit sa spuna ca exista grave incalcari ale statutului, chiar de catre cel care se bate cu pumnul in piept ca este garantul sau-, a afirmat Zamfir, care e de parere ca Basescu are un nou mentor, in persoana lui Victor Ciorbea, practicile acestuia din urma fiind aplicate cu succes in PD. Totodata, el spune ca formulari de genul -a prejudiciat imaginea partidului- si -denigrator al conducerii alese- sunt -formulari de tip bolsevic-. -Se pare ca soiul acesta de formulari prinde radacini in noul PD, gratie securistilor de bine de care s-a inconjurat presedintele PD-, a mai spus Zamfir.
Bolsevic sau nu, Traian Basescu pare sa nu fie afectat foarte tare de continua dezintegrare a partidului pe care il conduce, de pe harta caruia, ca dintr-un puzzle desperecheat, au inceput sa dispara zone intregi. De altfel, actualul lider a anuntat, in urma cu un an, ca va fi oricum ultimul care va pleca din partid.
Basescu vaneaza coruptii din PD
Liderul Partidului Democrat, Traian Basescu, a declarat ca in partid nu este o -vanatoare de vrajitoare-, ci se vaneaza politicienii corupti. -De politicieni precum Corneliu Ruse si Alexandru Nicolae nu vad cine ar avea nevoie. Nu am complexul Roman, de care am fost acuzat, am obligatii politice si le voi duce inainte. Celor care dorm in pat cu poza lui Roman, eu le doresc somn usor-, a spus Basescu, raspunzand unor acuze venite din partea unor membri ai partidului. Presedintele PD a mai spus ca oricine va incerca sa isi mentina functiile nesocotind interesele Partidului Democrat de a promova oameni noi va fi suspendat din functie si, in functie de caz, va fi desemnat un comitet interimar care sa asigure alegeri libere in cadrul filialelor acestei formatiuni politice.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















