Membrii Biroului Permanent al Senatului s-au paruit ieri timp de cateva ore bune pe tema desemnarii secretarului general al acestei camere, senatorii social-democrati pe de o parte, si cei ai coalitiei guvernamentale, de cealalta, vorbind fiecare pe limba lor. In timp ce Berceanu&Co. au marsat pe necesitatea modificarii Regulamentului Senatului invocand dispozitiile contradictorii continute in legatura cu procedura de numire a secretarului general, Vacaroiu a luat in brate teza depolitizarii acestei functii, desi timp de patru ani postul a fost ocupat de Constantin Sava, fost senator social-democrat.
Biroul a convenit in cele din urma sa numeasca luni in plen un secretar general interimar, cel mai probabil Constanta Calinoiu, sefa departamentului juridic. In acelasi timp, s-ar parea ca aliatii au lasat-o mai moale cu schimbarea presedintelui Senatului, in conditiile in care si Vacaroiu a mai cedat din teren, aratand ca va accepta spre discutie si propunerile -apolitice- de secretar din partea senatorilor coalitiei. Senatorii coalitiei au incercat sa reorienteze discutia din birou spre proiectul lor de hotarare privind modificarea Regulamentului Senatului. Proiectul coalitiei prevede ca numirea secretarului general si a secretarului general adjunct sa fie facuta de catre Senat, la propunerea Biroului Permanent, acestia putand fi revocati la propunerea conducerii Senatului sau a cel putin 20 de senatori. Vacaroiu a contracarat, invocand cutuma de 15 ani din domeniu cat timp presedintele acestei Camere a fost cel care a propus persoana pentru aceasta functie. Desi dispuneau de o majoritate confortabila in Birou, senatorii coalitiei au fost inca o data dusi de nas de catre Vacaroiu, care a refuzat sa supuna votului propunerile coalitiei de modificare a Regulamentului pe motiv de procedura, acestia acceptand insa propunerea sa de numire incepand de luni a unui secretar interimar pana la solutionarea problemei modificarii Regulamentului. Radu Berceanu a mai vanturat inca o data sabia revocarii din functie a presedintelui Senatului, acuzandu-l de abuz in serviciu si de fortarea regulamentului. -Deocamdata e un semn, o dovada. Daca acest lucru va continua, inseamna ca intr-adevar se incearca boicotarea lucrarilor Senatului-, a spus Berceanu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















