Dupa sapte ani de cercetare, explorare si achizitionare a terenului, societatea Gold Corporation Rosia Montana a trimis memoriul tehnic spre avizare si aprobare guvernului Tariceanu. Potrivit directorului general al societatii, Richard Hill, va dura cel putin un an pentru acest proces. Insa acordarea autorizatiilor depinde de mai multi factori, printre care acordul tarilor vecine, intrucat legislatia europeana cere acest lucru. In ceea ce priveste potentialul de explorare, in urma cercetarilor s-a stabilit ca ar fi vorba de peste 300 tone de aur si 1.700 tone de argint. -Pana in prezent am investit aproximativ 100 milioane de dolari, cea mai mare parte fiind atribuita pentru foraje si cumpararea terenurilor-, a spus Hill. El a mai precizat ca, in cazul in care va primi avizul, in anul 2008 se va ajunge la stadiul de productivitate economica. In acest caz, potrivit memoriului tehnic, investitia totala se ridica la circa 650 milioane de dolari. -Totalul beneficiilor indirecte pentru Romania se ridica la aproximativ un miliard de dolari-, se arata in memoriul tehnic. Tot procesul de explorare este prevazut pe o perioada de 17 ani, plus inca doi pentru inchiderea miniera.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















