Apropierea vertiginoasa a Congresului PSD incinge spiritele in partid. Cel care are inca fraiele partidului, Adrian Nastase, a devenit in ultima vreme tinta atacurilor veninoase din partea dusmanilor pe care si i-a facut in partid de-a lungul timpului si a caror manie le-a hranit-o cu aroganta sa caracteristica. Cei care au iesit la rampa cu declaratii strategice impotriva lui Nastase pentru a-i taia elanul de a pofti la functii inalte celui care se credea -el lider maximo- intr-o vreme de-acum apusa, sunt senatorul PSD Antonie Iorgovan si vicepresedintele partidului, Victor Ponta.
Iorgovan scoate sabia
Conflictul mocnit dintre Adrian Nastase si senatorul PSD Antonie Iorgovan capata accente din ce in dure, pe masura ce se apropie congresul. Dupa ce saptamana trecuta Iorgovan il trimitea la dracu pe Nastase, in cadrul unei emisiuni radiofonice, ieri, la Senat, parlamentarul PSD a revenit si, in acelasi registru grav, a declarat ca Nastase -nu merita nici sa fie portar la PSD-. Tocmai de aceea, Iorgovan spune ca ii va face concurenta liderului PSD, indiferent pentru ce functie va decide acesta sa candideze. -Ma voi bate cu Nastase in partid si la congres-, a fost declaratia de razboi a lui Iorgovan, hotarat sa mearga pana in panzele albe si sa nu-i dea pace lui Nastase. -Pentru Nastase am doua vesti, nu voi pleca din partid si, in plus, unde va candida Nastase, voi candida si eu, mai putin la functia de presedinte, care ii este rezervata presedintelui fost si viitor, Ion Iliescu. Dar mai jos de aceasta functie, unde candideaza Nastase, hop si eu!-, a continuat Iorgovan vehement. Senatorul pastreaza un sentiment de consideratie doar fata de politica promovata in partid de Ion Iliescu, pe care il si recunoaste ca lider, inainte ca acesta sa fie inscaunat de congres. In ceea ce-l priveste pe Nastase, senatorul si-a justificat pornirea razbunatoare prin faptul ca vrea sa-i demonstreze actualului sau sef ca -nu este in viata politica din mila lui-, dupa cum a umplut targul Nastase, infuriat de accesele de nesupunere ale lui Iorgovan. -Si eu vreau sa vad, pana la urma, daca pozitia lui de a ne pune la punct si de a ne face talibani, este agreata in partid. Si mai vreau sa vad si ce caut eu in partidul asta-, a mai spus senatorul PSD. Acesta nu pare sa regrete gestul sau de a-l trimite la dracu* pe Nastase, care, in opinia sa, nu a fost o injuratura, ci doar o exclamatie, un semnal care ar fi trebuit -sa-l trezeasca pe Nastase la realitate, din pozitia sa de noncombat.- Iorgovan a continuat sa se justifice, spunand ca nu este de acord cu pozitia adoptata de Nastase, care, daca ar fi realizat ca PSD este acum in opozitie, ar fi trebuit sa -sara la gatul reprezentantilor puterii-.
Ponta sare si el la bataie
Si vicepresedintele Victor Ponta s-a amestecat in atacul sustinut impotriva lui Nastase. -Este bine sa fie cat mai multi candidati. Eu nu stiu daca Adrian Nastase se simte incoltit, dar stiu ca trebuie sa participe la competitie, daca vrea o functie in partid-, a declarat Ponta, sugerand ca Nastase nu trebuie sa porneasca de la premisa ca are o pozitie privilegiata in partid, care ii va face calea batatorita pana la functiile din varful ierarhiei din PSD, ci, dimpotriva, trebuie sa mearga pe calea -lumeasca- si chiar sa-si accepte rivalii. -Adrian Nastase sa nu-i indemne pe altii sa candideze la alte functii-, a spus Ponta, referindu-se la cazul lui Ioan Rus, sustinut de Nastase pentru functia de secretar general in PSD. Ponta sustine ca Nastase isi elimina astfel un candidat la functia de presedinte executiv, pozitie pentru care s-ar fi putut bate si Rus. -In functie de cate voturi ia fiecare la congres, se va vedea si valoarea-, a mai spus -micul Titulescu-, in finalul pledoariei sale pentru asigurarea unei competitii oneste in partid.
Nastase: -Mitocani si obraznici-
Adrian Nastase, prezent ieri in Senat, la sedinta birourilor permanente reunite, a incercat sa mimeze indiferenta fata de sagetile adversarilor sai din PSD. -Nu suport mitocania si obraznicia-, -cred ca are probleme cu neuronii de foarte multa vreme- a fost reactia lui Nastase vizavi de declaratiile lui Iorgovan. -Cred ca Victor Ponta ar trebui sa-si vada de treburile lui-, a comentat sec si la adresa lui Ponta.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















