
Magistrații Curții Constituționale (CC) au decis ieri că Ordonanța de Urgență prin care s-a modificat componența Comisiei Speciale de la Cotroceni este neconstituțională. În fapt, magistrații CC au declarat neconstituțional și un articol din Legea răspunderii ministeriale care se referea la prima Comisie de la Cotroceni. Potrivit expertului în drept constituțional Ioan Stanomir, această decizie dă dreptul președintelui Traian Băsescu de a aviza începerea urmăririi penale a unor actuali și foști miniștri, pentru care s-a cerut aprobare din partea DNA sau a procurorului-general. De asemenea, se așteaptă publicarea deciziei CC în Monitorul Oficial, pentru ca, în 45 de zile, Legislativul să decidă ce se poate schimba în Legea răspunderii ministeriale.
Magistrații Curții Constituționale au decis, ieri, că modificările aduse prin Ordonanța de Urgență a Guvernului la legea privind răspunderea ministerială sunt neconstituționale. De asemenea, Curtea Constituțională a mai declarat ca fiind neconstituțional și art. 16 din legea privind răspunderea ministerială. Mai pe românește, potrivit unor surse judiciare, Curtea a decis că această Comisie specială nu poate fi formată din judecători, așa cum "justițiarul" Tudor Chiuariu și-a dorit când a formulat acea OUG. Însă, în contextul în care și articolul 16 a fost declarat neconstituțional, atunci însăși Comisia Specială a fost contestată. Procedural, în momentul de față se așteaptă publicarea în Monitorul Oficial a hotărârii Curții Constituționale, pentru ca în tremen de 45 de zile de la apariția deciziei legislativul să poată face modificările necesare legii răspunderii ministeriale. În tot acest timp președintele Traian Băsescu poate, însă, să ia o decizie cu privire la sesizările primite de la șeful DNA și procurorul general al României în legătură cu începerea urmăririi penale asupra unor foști și actuali miniștri. Iar la categoria nominalizați pentru penal îl avem în primul rând pe actualul ministru al Justiției, Tudor Chiuariu, pentru care DNA-ul a cerut aviz, deoarce ministrul ar fi avizat ilegal o tranzacție între Poșta Română și stat. Pe listă se mai află actualul ministrul al muncii Paul Păcuraru, pentru care tot DNA-ul a cerut aviz, deoarece ar fi luat mită. La categoria ex-miniștri, caltaboșii și pălinca lui Remeș trebuie să mai aștepte un pic… sau nu, la fel și "spionajul" și "trădarea" fostului ministru al economiei, Codruț Șereș și a fostului ministru al Telecomunicațiilor, Zsolt Nagy. Iar faimoasele termopane și moștenirea mătușii Tamara ale lui Năstase sunt si ele în expectativă. Traian Băsescu poate hotărî orice în următoarele zile!
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















