Home Politic Crestin-democratia, o -cerinta- pentru integrarea europeana

Crestin-democratia, o -cerinta- pentru integrarea europeana

DISTRIBUIŢI

Raportul de forte din Parlamentul European, unde cel mai mare grup este cel al reprezentantilor Partidului Popular European – PPE – (singurii care au reprezentanti din toate cele 25 de state membre), are influenta directa asupra posibilitatii de amanare a aderarii Romaniei la UE. Lipsa unui partid crestin-democrat sau a unui partid membru al grupului popular, cu potentialul necesar pentru a trimite in Parlamentul European reprezentati romani de aceasta orientare, ii face pe europarlamentarii PPE sa fie reticenti, fapt care s-a vazut si din declaratiile lor din ultimele zile.

Adeptii amanarii votului spun ca este de dorit ca o decizie atat de importanta sa cumuleze o majoritate covarsitoare de voturi pozitive, si nu sa treaca la limita, afirma postul de radio Europa Libera. Votul Parlamentului va fi unul politic, iar sustinerea internationala este importanta. O data ce Romania va trimite la Bruxelles parlamentari, culoarea politica a acestora, chiar daca nu schimba raportul de forte, favorizeaza alte formatiuni decat cele majoritare in Parlamentul European.

Grupul PPE-ED de centru-dreapta ramane cel mai puternic grup din Parlamentul European 2004-2009, luand 272 de locuri de parlamentar din 732. Delegatia germana CDU/CSU este cel mai puternic partid din acest grup, cu 49 de locuri. Social Democratii (PES) au obtinut 201 locuri in parlament. Socialistii francezi (30) si spanioli (25) au mai multi reprezentanti decat Germania. Cu 66 de locuri, grupul liberal ELDR isi pastreaza pozitia-cheie intre cele doua mari blocuri. Grupul Verzilor/EFA a avut o evolutie mai buna decat se astepta. Ei au ajuns pe locul al patrulea, cu 42 de noi parlamentari europeni. Verzii germani vor fi grupul cu cei mai multi reprezentanti in acest grup. Grupul de stanga GUE va avea 36 de parlamentari, cei mai multi venind din partea PDS din Germania. Uniunea Europei Natiunilor (UEN) va ocupa 28 de locuri, cea mai mare delegatie fiind din partea Alleanza Nazionale din Italia.

In acest context, semnalele venite de curand din partea Partidului Democrat, care, desi membru deplin al Internationalei Socialiste, pare dispus sa se orienteze catre PPE, ar putea reprezenta un sprijin important pentru aderare. Acum o saptamana, vicepresedintele PD, Radu Berceanu, declara ca partidul din care face parte a fost contactat de reprezentantii unor partide membre ale PPE, cu care urmeaza sa poarte discutii. -Intre doctrina socialista si cea populara nu exista mari diferente-, spunea Berceanu, care a adaugat ca discutiile in cadrul PD, privind o eventuala schimbare de doctrina si, ulterior, aderarea PD la Partidul Popular European, vor avea loc dupa alegerile interne.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.