
Într-o declarație comună, reprezentanții OSCE și ai Consiliului Europei au denunțat alegerile din Rusia ca fiind "incorecte" și neîndeplinind "standardele unor alegeri democratice''. Puterea din Rusia – reprezentată de președintele Putin, aparatul de stat și partidul Rusia Unită – este acuzată că "a limitat competiția politică". Guvernul rus e acuzat și că a limitat accesul observatorilor străini la aceste alegeri, doar 330 de observatori externi fiind prezenți, un număr infim raportat la cele 100.000 de secții de votare. După cum era așteptat, Rusia Unită a obținut 64% din voturi, iar celelalte partide pro-prezidențiale, LPDR al lui Jirinovski și Rusia Dreaptă, au intrat și ele în Parlament, cu 8,2, respectiv 7,8%. Singurul partid de opoziție care a trecut pragul a fost cel comunist, cu 11,2%. Declarațiile anti-occidentale ale lui Putin apar acum într-o altă lumină, ele fiind menite și să pregătească lumea cu o contestare a alegerilor pe care desigur o prevedea.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















