
După alegerile legislative din Rusia, contestările în privința corectitudinii alegerilor au continuat să vină din aproape toate cancelariile occidentale importante. Chiar Germania, considerat principalul partener occidental al Rusiei, a criticat alegerile pe care le-a denumit "nici libere, nici democratice''. De asemenea, George W. Bush, președintele american, a declarat că nu l-a sunat să-l felicite pe Putin deoarece "nu a candidat'', deși acesta fusese cap de listă la alegeri. Comisarul UE pentru relații externe, OSCE-ul și Consilul Europei contestaseră de asemenea corectitudinea alegerilor în care partidul lui Putin, Rusia Unită, a obținut 64% din voturi.
Dintre liderii occidentali importanți, doar președintele Franței, Nicolas Sarkozy, l-a sunat pe Putin să-l felicite pentru câștigarea alegerilor. Sarkozy e cunoscut pentru realismul său, el neținând seama foarte mult de regimul politic al unor state, ceea ce a ajutat Franța să obțină contracte economice consistente cu dictaturi precum Libia sau China. Este de așteptat totuși ca aceste critici la adresa Rusiei să nu dureze mult, deoarece Occidentul are chestiuni foarte importante în care cooperarea Rusiei este indispensabilă – Kosovo, Tratatul Forțelor Convenționale în Europa, furnizarea de gaze naturale sau programul nuclear iranian. Evident, administrația Putin a respins toate aceste critici, ba chiar a acuzat acum o săptămână OSCE-ul și SUA că vor să discrediteze alegerile din Rusia. Purtătorul de cuvânt al președinției ruse a declarat că "Sarkozy l-a felicitat călduros'' pe președintele Putin. E de așteptat ca relațiile franco-ruse să cunoască acum o serioasă îmbunătățire.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















