Presedintele Uniunii Sindicatelor Functionarilor Publici din Romania (UNFPR), Vasile Marica, a declarat ieri ca noua -politica- adoptata dupa alegeri de partidul de guvernamant in institutiile publice si in administratiile locale a condus la crearea unor -caste-, din care nu mai razbate nici o informatie cu privire la situatia reala din judete sau din institutii. -Fenomenul a luat o amploare atat de mare, incat sunt folosite institutiile statului pentru a santaja si a percepe taxe de protectie de la agentii economici, totul fiind negociabil. Orice incercare de opunere duce imediat la compromiterea opozantilor sub cupola anticoruptiei, sicanarea si eliminarea acestora-, a spus Marica. El a adaugat ca aceasta stare de fapt s-a creat imediat dupa ce PDSR, ajuns la putere, a modificat prin ordonante toate functiile publice.
Vasile Marica a mai spus ca, in prezent, functionarii traiesc intr-o adevarata stare de teroare, orice incercare de a prezenta mass-media informatii fiind platita cu functia. -Functionarilor le este teama sa faca plangeri oficiale, pentru ca nu mai cred in moralitatea celor care ne conduc. Guvernul ameninta in permanenta cu restructurarea posturilor si pentru pastrarea locurilor de munca li se cere sa se supuna orbeste-, a precizat presedintele USFPR.
O alta anomalie semnalata de Uniune este legata de modul in care prefectii si-au dat -avizul- cu privire la angajarea functionarilor publici din prefecturi. Altfel spus, orice prevedere legala a fost ignorata, prefectii desemnandu-si echipele -pe spanceana-. -Si-au creat sisteme proprii de conducere, care sunt adevarate enclave la nivelul fiecarui judet, din care nu mai razbate nici o informatie-, a subliniat Marica. El considera ca Executivul ar trebui sa tina cont de rapoartele intocmite de Trezoreria Americana si Banca Mondiala, in care fenomenul coruptiei generalizate este evidentiat ca extrem de periculos pentru moralitatea societatii romanesti. -Guvernul Nastase nu mai trebuie sa dojeneasca coruptia ca pe o fetita mica si zburdalnica, ci ca pe o codoasa batrana, iar cei prinsi cu acte de corutie sa fie pedepsiti cu concedierea, arestarea si mediatizarea faptelor lor-, a afirmat vicepresedintele BNS, Matei Bratianu.
USFPR solicita Guvernului cresterea salariilor functionarilor publici cu 65%, respectiv de la 1,8 milioane de lei, cat este in prezent, la 3,1 milioane de lei, cat este media pe economie. Conducerea Uniunii afirma ca, din cauza nivelului de salarizare, majoritatea functionarilor publici traiesc la limita saraciei, in conditiile in care acestia nu au dreptul sa mai desfasoare nici o alta activitate aducatoare de venituri. -In acest moment, functionarii aloca peste 90% din venitul net lunar numai cheltuielilor cu serviciile (energie electrica si termica, gaze, telefon) si produsele alimentare de baza, motiv pentru care multi parasesc institutiile, lasand loc neprofesionistilor, care pot bloca procesul de reforma si crea mari nemultumiri contribuabililor-, a adaugat Marica.
O alta nemultumire exprimata de USFPR este legata de distributia tichetelor de masa, de care beneficiaza in prezent mai putin de un sfert din cei 120.000 de angajati inscrisi in cadrul Agentiei Nationale a Functionarilor Publici. USFPR solicita Cabinetului Nastase includerea in proiectul de buget pe anul viitor a sumelor aferente tichetelor de masa pentru toti functionarii publici din tara.
In cazul in care Executivul nu va raspunde la solicitarile lor, sindicalistii vor trece la proteste de strada. Incepand cu 15 octombrie a.c., ei vor organiza pichete de protest in fata sediilor institutiilor publice, in semn de sustinere a revendicarilor salariale.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















