Home Actualitate CAB: Faptele lui Marius Petcu sunt grave

CAB: Faptele lui Marius Petcu sunt grave

DISTRIBUIŢI

Magistrații Curții de Apel București arată în decizia de respingere a cererii liderului sindical Marius Petcu de eliberare provizorie sub control judiciar că acesta nu poate fi eliberat invocåndu-se personalitatea sa sau autosuspendarea din Federația Sanitas, pentru că faptele lui sunt grave. Magistrații suțin în motivare că „faptele presupus comise de inculpat sunt fapte de corupție, fenomen infracțional cu un grad sporit de pericol social, realitate ce determină imperativul adoptării de măsuri în consecință“. Potrivit deciziei, în aprecierea gradului de pericol concret al faptei, judecătorul raportează faptele reținute în sarcina lui Petcu la sistemul general de valori, acceptat de societate, constituit de relațiile sociale care impun comportarea cinstită, corectă, onestă a unei persoane cu funcție de conducere într-un sindicat al cărui scop este apărarea intereselor profesionale sau economice ale membrilor săi. Curtea de Apel București a judecat, în 12 aprilie, o cerere de eliberare provizorie sub control judiciar făcută de avocații sindicalistului Marius Petcu, solicitare respinsă ca fiind lipsită de temei juridic.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.