Acasă Actualitate Ion Iliescu – dat în vileag de Wikileaks: nerușinat, ipocrit, lipsit de...

Ion Iliescu – dat în vileag de Wikileaks: nerușinat, ipocrit, lipsit de decență, bârfitor, turnător

DISTRIBUIȚI

„Rușine celor care ne-au våndut la Wikileaks“ – tuna Ion Iliescu luna trecută. Plin de avånt proletar, în luna martie, odată cu ieșirea pe țeavă a scurgerilor wikileaks, Ion Iliescu a ținut în mod expres să precizeze poziția sa față de chestiunea scurgerilor, a sifonarilor și turnătorilor care rupeau porțile Ambasadei americane pentru a da cu ciocul la Înalta Poartă, spunånd vrute și nevrute. Ipocrit ca întotdeauna, și tăntălău pe deasupra, Iliescu s-a făcut singur de cacao, deoarece și el se afla, desigur, în råndul sifonarilor la Ambasadă. O telegramă wikileaks dată publicității recent, în „Kamikaze“, îl dezvăluie pe Ilici în adevărata sa lumină: „He told ambassador Moses recently that the 1990 student protestors in Bucharest were really pawns of the reestablished historic parties, which were using them in an effort to restore the pre-WW II social order with its enormous disparities of wealth. Whether there is any truth to this interpretation or not, it is indicative of Iliescu’s views. On economic matters, he is pro-reform but wants to protect the workers“.
Ca unul dintre cei care s-au numărat printre organizatorii evenimentelor din Piața Universității, știu cel mai bine că Ilici mințea cum respiră. Partidele istorice dimpotrivă, ne-au pus piedici în timpul Pieței Universității, deoarece erau pånă în gåt înfiltrate cu securiștii lui Iliescu, cu orientări promoscovite binecunoscute.
Culmea, la vremea aceea și Ambasada americană era înfiltrată de cårtițe sovietice, cum a fost celebrul Harold James Nicholson, unul dintre cadrele de vårf americane, responsabil cu contrainformațiile pe spațiul estic, și fost șef al biroului CIA în Romånia.  Condamnat la 23 de ani de închisoare în 1997, omul a devenit cu adevărat celebru deoarece a reușit să-și continue activitatea, din dragoste pentru Rusia, și din pușcărie, reușind, din penitenciarul din Oregon să-l pună la treabă și pe fiul său, care a fost pånă la urmă și el prins, recunoscånd că spiona pentru Rusia, pilotat de Nicholson din închisoare.

Ilici turna la Ambasada Americană, ca la Ambasada Sovietică, pe vremuri

Așadar și americanii își au påråții lor, dar la noi Iliescu se pare că s-a aflat în topul påråcioșilor, reușind să fie ciocofonist apreciat și la ruși, și la americani. Culmea ipocriziei, Iliescu a afirmat despre politicienii români care au discutat cu oficiali ai Ambasadei SUA, pe teme politice interne, că sunt lipsiți de personalitate și decență. „Mie nu îmi place bârfa nici când este făcută de oameni simpli, darămite de niște oameni cu pretenții. Merg ca niște oameni fără personalitate să bârfească cu diplomați străini“, a spus el la vremea aceea.
Întrebat cum comentează faptul că printre cei care au făcut informări oficialilor SUA au fost și social-democrați, Iliescu a răspuns: „Indiferent cine. Lipsa de personalitate și lipsa de decență nu au culoare politică“.
Absența decenței și a personalității nu era o noutate în ceea ce îl privește pe Ion Iliescu, însă într-adevăr chiar s-ar fi crezut că lui Tataia Ilici nu-i place bårfa, chit-chat-ul, comentariile și șușanele, preferånd din principiu, pe modelul eficienței sovietice, båtele minerilor.
Iliescu s-a arătat și foarte nemulțumit de discuțiile stårnite de publicarea de către WikiLeaks a telegramelor Ambasadei Americane la București, pe care le consideră manipulări și fleacuri. Întrebat dacă americanii sunt cei care manipulează, Iliescu a răspuns:
„Inclusiv. Am cunoscut mulți diplomați americani oameni serioși care nu se ocupă cu fleacuri din acestea. Aparatul înregistrează și transmite și alții le speculează, le vehiculează. Nu mă interesează asemenea practici. E rușine pentru cei care se implică în așa ceva și pentru conceptul de diplomație. Nu are nimic diplomația cu așa ceva“.
Dezvăluirile WikiLeaks privind caracterizările făcute de corpul diplomatic al SUA unor șefi de guvern și președinți de stat arată o „anume aroganță“ și lejeritate tipic americană, mai afirma Ion Iliescu:
„Nu pot comenta acest gen de caracterizări, care nu au legătură cu limbajul diplomatic. Ele arată, însă, o anumită lejeritate de limbaj, tipic americană. Și o anumită aroganță a persoanelor respective“. Iliescu mai adăuga că un asemenea limbaj „poate alimenta anumite suspiciuni. Păreri individuale s-au exprimat întotdeauna, în diverse forme. Dar relațiile între state se croiesc pe baza unor interese fundamentale, exprimate în baza unor acorduri și documente. Astfel de caracterizări, inadecvate, nu pot schimba, totuși, fundamentul relațiilor și angajamentelor interstatale. Sigur, pe de altă parte, e adevărat că ele poluează atmosfera, într-o perioadă în care presa este foarte activă.
Mă surprinde pasiunea pe care a suscitat-o această chestiune. Adică slăbiciunea spre bårfe a romånului cred ca e teribilă. Nici nu mă interesează, domnule, aceste chestiuni, specularea unor bårfe. Sunt puțin dezamăgit de calitatea diplomaților americani care iau în serios niște chestii de astea“, a adăugat el în final.

Ambasadorul căruia îi turna Ion Iliescu, un personaj controversat

Obișnuit din fragedă pruncie să toarne la ruși, Iliescu ar părea că a schimbat steagul, grăbindu-se să dea pe goarnă și la americani. Aparențele înșeală însă. Cårpa kaghebistă turna unui ambasador mai aparte, respectiv un personaj conectat la un grup de interese de limbă rusă, mai exact ucraineană. Nu este exclus să fi vorbit între ei chiar în limba rusă. Și Moses îl aprecia pe Ilici și îi făcea acestuia lobby la Washington – descriindu-l pe criminalul cu måinile roșii de sånge ca un dizident, politician apărător al omului simplu și un promotor al egalitarismului economic. Cel puțin așa reiese dintr-o telegramă expediată de american în iunie 1995 către Washington. Alfred Moses se numea respectivul „american“, despre care s-au scris în presa romånă, la vremea cånd acesta o făcea pe ambasadorul lui Clinton în Romånia, dezvăluiri scandaloase cu privire la activitatea sa „diplomatică“. Nenea Alfred era prieten la kataramă cu un alt nene, general sovietic la bază, din Ucraina, pe numele său Kaplan. După ce ucraineanul a tras un mega tun la el acasă, de cåteva sute de milioane de dolari, istorie documentată de prestigioasa publicație „New York Times“, cånd amicul său bun, dl Moses, a ajuns ambasador la București s-au gåndit să repete figura.
Ucrainenii au primit – via Alfred Moses, hălci serioase din contracte realizate de Romånia cu Statele Unite. Povestea e savuroasă și merită interes, pentru a înțelege mai bine cine era acela care-i făcea imagine lui Iliescu la Washington. În perioada Convenției democratice de tristă amintire, una dintre cele mai mari companii din Statele Unite, firma CASE, ce fabrica mașinării și utilaje agricole, și-a manifestat intenția să aducă în Romånia sămånța selecționată, mașini și echipamente și să creeze un nou tip – american – de management în agricultură. Contractul încheiat avea o valoare de 160 milioane de dolari.
La mirosul banilor s-a activat imediat Alfred H. Moses, ambasadorul american la București, și a luat legătura Mircea Geoană, vechi prieten, via tăticul general, la acea vreme ambasadorul Romåniei la Washington, care l-a pus în contact cu Ionuț Costea, cumnatul lui, Secretar de Stat în Ministerul de Finanțe. Toți trei, împreună cu Ioan Avram Mureșan – Ministrul Agriculturii, Remus Opriș – Secretarul General al Guvernului, au lucrat împreună și au anulat contractul cu CASE, Alfred Moses vrånd inițial să treacă contractul pe numele firmei Covington & Burling, din Washington, D.C., unde el era acționar, deși ideea ca o firmă de avocatură din Washington să facă agricultură în Romånia părea puțin cam forțată.
S-a creat un contract special pentru o „corporație americană“, a unui excroc ucrainean, Kaplan, al cărui tată fusese general în armata Ucrainei – „TransChem Finance & Trade Corporation“, profilată pe activități legate de agricultură. Cu doi ani înainte, în 1995, TransChem derulase un contract similar în Ucraina, soldat cu un eșec răsunător, care a generat un puternic scandal de presă.
Pentru „americanii“ și „ucrainenii“ lui Moses afacerea avea un profit de 800 la sută. Reprezentanta TransChem în Romånia a fost firma TransAG Production Company. Țeapa a început să se contureze prin 1998, cånd s-a constatat că societatea menționată, care avea obligația să importe utilajele agricole, nu adusese niciunul în țară. În acționariatul TransAG figurau unsprezece cetățeni americani, care împreună nu dețineau nici măcar 1% din firmă. În schimb, 99,8916% erau în proprietatea firmei T-AG Limited, cu sediulîn Limassol, Cipru. Ministrul Mureșan a concesionat acestei firme și lucrări la SC Insula Mare a Brăilei SA. TransAG a încasat valoarea prestărilor de servicii, dar a uitat să mai vireze vreo sumă către statul romån. Simpatici ambasadori am mai avut și noi, din specia prădătorilor și pe măsura turnătorilor lor, de teapa lui Ion Iliescu.George Roncea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.