
Cele cinci confederații sindicale forțează mâna patronatelor să mărească salariul minim la 540 de lei începând cu anul 2008 și ies cu declarații populiste, că doar urmează un an electoral.
E drept că niște salarii mai mari ar mai scădea din apetitul muncitorilor români să migreze în "țări mai calde", unde pot câștiga mult mai mult. Însă pentru ca salariul minim să crească fără a strica echilibrele macroeconomice, trebuie să urce și productivitatea cel puțin la fel de mult. Iar salariul minim în România a crescut anul acesta de două ori mai rapid ca productivitatea! Cu toate acestea, cele cinci confederații sindicale românești au stabilit programul comun al acțiunilor de protest determinate de imposibilitatea stabilirii salariului minim pe economie pentru 2008 la cel puțin 540 de lei. Astfel, săptămâna viitoare vor fi pichetate toate prefecturile din țară, urmând să fie stabilită data grevei de avertisment și organizarea unui miting de protest, atunci când Parlamentul va lua în discuție Legea bugetului pe 2008. E greu de crezut că liderii sindicali nu știu că nu se pot acorda salarii care să submineze competitivitatea economiei românești. Însă neavând la bază decât declarații populiste și mizând doar pe faptul că salariile din România sunt printre cele mai scăzute din UE (valoric, dar mai ales exprimate ca putere de cumpărare), sindicatele speră astfel să atragă simpatia poporului prin declarații de genul "este inadmisibil ca poporul să muncească zeci de ore pe salarii foarte mici". Da, doar că, în final, salariile vor crește, dar nu datorită presiunilor sindicatelor, ci doar a creșterii productivității, iar bătălia va fi câștigată de cine muncește mai mult și, mai ales, mai bine.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















