
O trupă ce se inspiră din folclorul românesc nu putea petrece ziua națională a României decât concertând, iar evenimentele de acest gen s-au ținut lanț pentru Hora. Fetele au fost solicitate pentru mai multe scene și ritmurile lor au fost cele mai potrivite pentru a încinge românii de ziua lor.
Ziua tuturor românilor
Conform declarațiilor celor care se ocupă de imaginea celor trei grații în costume populare, de departe, cel mai interesant a fost concertul din club Purple, cunoscut ca și locație de distracție pentru minorități sexuale. Fetele de la Hora au invadat scena cu ritmuri etno dance, chiar după imnul "Proud to be gay" intonat de toți cei prezenți. Toți românii din club s-au încins apoi la horă, au dansat și cântat alături de Roxana, Alexandra și Loredana pe tot parcursul programului.
După aplauzele și chiotele de bucurie, dar și după cântatul în cor, împreună cu formația, hit-ul serii a fost, fără doar și poate, piesa "Bădiță, sărutul tău". Piesa i-a antrenat la joc și voie bună pe toți cei prezenți.
"A fost pentru prima dată când am cântat într-un astfel de club și a fost super. Ne-am distrat foarte bine și rar am avut parte de un public atât de relaxat și dornic să se distreze", a declarat una din cele trei componente ale trupei ce a cântat pentru românii cu mare poftă de viață, de ziua lor, Roxana.
De altfel, fetele frumoase au declarat în nenumărate rânduri faptul că susțin libertatea de a alege și manifesta înclinațiile sexuale după cum crede fiecare de cuviință, chiar dacă lor le plac bărbații.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















