Romanii au -la saltea-, in momentul de fata, marci germane si alte valute europene insumand echivalentul a aproximativ 500 milioane de dolari, bani de care trebuie sa scape pana la sfarsitul anului. Incepand cu 1 ianuarie 2001, cand va fi pusa in circulatie moneda unica euro, toate valutele tarilor din Uniunea Europeana, cu exceptia lirei sterline, a coroanei daneze si a francului elvetian, vor fi retrase treptat de pe piata pana pe 28 februarie. La fel ca si semenii lor vest-europeni, romanii, in special cei din Transilvania, vor trebui sa-si schimbe cat mai repede in euro, in dolari sau in alte valute marcile din casa, mai ales ca moneda germana va disparea prima, chiar de la 1 ianuarie.
Pe valuta de la saltea au pus ochii atat bancile comerciale, cat si statul, suma ce echivaleaza 500 milioane de dolari fiind una uriasa, in conditiile in care activele intregului sistem bancar nu depasesc 10 miliarde de dolari. Pentru a atrage acesti bani, bancile au introdus rapid produse de tipul conturilor si depozitelor in valute -IN-, cu clauze de transformare automata in euro de la inceputul anului viitor. Bancherii au acceptat chiar sa mentina dobanzile pasive in euro la niveluri mai ridicate decat cele in dolari, in conditiile in care tendinta pe plan international este de diminuare a acestora.
-Bancile romanesti practica astazi un veritabil sistem de dumping in privinta dobanzilor la depozitele in euro, mentinand niveluri mai mari decat cele de pe piata internationala. Facem acest lucru tocmai in incercarea de a ni-i face clienti pe cei ce au marci la saltea si de a atrage in circuitul bancar valutele respective. In aceste cazuri, lasam in mod deliberat problema profitului la o parte-, a declarat presedintele Asociatiei Romane a Bancilor, Radu Gratian Ghetea, in cadrul Conferintelor Piata Financiara. Potrivit afirmatiilor sale, mai multe banci au renuntat, in relatiile cu persoanele fizice, la comisioanele pentru retrageri de numerar sau deschideri de conturi in valute europene. Presedintele ARB constata insa ca in randul populatiei persista inca teama de a apela la banci. -In momentul de fata, bancile din tara sunt solide, astfel incat nu mai exista motive de teama. In plus, tratamentul fata de persoanele fizice este favorizant, iar acestea au de unde alege daca vor sa-si depuna economiile in marci, lire italiene, franci francezi sau alte valute-, adauga Ghetea.
De valoarea impresionanta a marcilor de la saltea este interesat si statul. Ministerul Finantelor va lansa in curand o emisiune de titluri de stat pentru populatie, in marci germane si in dolari, dobanda acestora urmand sa se situeze peste nivelul celor practicate de banci. Pentru data de 8 octombrie a fost anuntata deja o emisiune de titluri in dolari, cu scadenta la 547 de zile (un an si jumatate). Cel putin teoretic, romanii au astfel destule variante intre care sa aleaga in momentul in care se decid sa-si scoata valuta de la saltea. Din pacate insa, sumele in valuta tinute in casa -pentru zile negre- nu depasesc, in cele mai multe cazuri, cateva sute de marci. Or, plasarea acestora in titluri de stat, in conditiile in care Finantele intentioneaza sa stabileasca scadenta noii emisiuni la mai mult de un an, nu este cea mai fericita varianta pentru cei care vor sa aiba acesti bani -la indemana- si nu sunt dispusi sa-i blocheze pentru o perioada atat de lunga. In cazul bancilor comerciale, nu se pune problema blocarii economiilor, deoarece pot fi stabilite termene diferite pentru depozite. Nivelul dobanzilor pasive in euro nu depaseste insa 2,75% pe an la vedere, 3,75% pentru termene de o luna, 4,5% pentru trei luni, 4,75% pentru sase si noua luni sau 5,5% pentru termene de un an. In conditiile in care castigurile oferite de banci la astfel de depozite nu au cum sa creasca spectaculos, chiar daca s-au evitat noi reduceri in ultima perioada, romanii care au preferat sa tina pana acum valuta la saltea nu vor fi usor convinsi sa-si schimbe obiceiurile. Desi varianta nu este nici pe departe cea mai fericita, este de asteptat ca de castigat sa aiba tot casele de schimb, in conditiile in care problema disparitiei valutelor -IN- se poate rezolva printr-o preschimbare in dolari la ghiseele acestora, dupa care valuta se reintoarce la saltea. -Chiar in conditiile in care bancile percep comisioane si dobanda ramane redusa, varianta este mai sigura. Un batran poate pierde si cei 200-300 de dolari pe care ii are in casa, daca vine cineva si-i da in cap-, arata dl Mihai Pop, reprezentantul Departamentului de Trezorerie al Raiffaisen Bank.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















