Home Actualitate CSM l-a pus la punct pe Tăriceanu

CSM l-a pus la punct pe Tăriceanu

DISTRIBUIŢI

Datele magistraților cu privire la traseul profesional al acestora, sancțiunile și calificativele primite de-a lungul carierei, ce sunt cuprinse în mapa profesională, vor fi publice, după cum a hotărât ieri plenul Consiliului Superior al Magistraturii.

Adică jurnaliștii vor putea solicita date  din mapele profesionale ale procurorilor și judecătorilor privind numai circuitul profesional, nimic altceva. Președintele CSM a precizat anterior acestei ședințe că dosarul profesional și mapa de cadre sunt două chestiuni total diferite, probabil pentru a-l lămuri și pe premierul Călin Popescu Tăriceanu cu privire la acest aspect, deoarece acesta a susținut că   documentele respective ar fi unul și același lucru. Astfel, Lidia Bărbulescu (foto) a argumentat că dosarele de cadre ale judecătorilor și procurorilor stăteau la organizațiile de partid județene, în timp ce mapele profesionale au stat până în 2004 la Ministerul Justiției (pentru judecători) și la Parchetul General (pentru procurori).
De asemenea, membrii CSM au dezbătut și asupra necesității ca mapele profesionale ale foștilor magistrați, depozitate în prezent la Ministerul Justiției (cele ale judecătorilor) și la Parchetul Instanței Supreme (cele ale procurorilor) să fie transferate către CSM. Însă cu privire la acest subiect, procurorul General al României a comentat că, potrivit legii, documentele profesionale ale foștilor procurori trebuie să rămână la Parchetul General și că ele nu pot fi transferate în absența unei hotărâri clare a CSM care ulterior să fie transpusă în lege. Mai mult decât atât, la sfârșitul ședinței, Kovesi a precizat că va contesta această decizie a CSM-ului, deoarece, din acest moment, pentru a răspunde oricărei cereri întemeiate pe Legea 544/2001, prin care sunt solicitate date din mapa profesională a unui procuror, Parchetul ar trebui să obțină avizul CSM. Practic, trebuie să se ia aviz pentru a putea răspunde la o cerere care este adresată Parchetului General de o altă instituție, ceea ce înseamnă implicit încălcarea Legii 544 privind liberul acces la informații de interes public.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.