Adoptarea unei noi masuri administrative de restrictionare a creditelor de consum sau ipotecare nu isi are rostul, deoarece creditele neperformante sunt la un nivel acceptabil, a declarat, ieri, intr-o conferinta de presa, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor (ARB), Radu Gratian Ghetea.
-Comunitatea bancara nu are motive de ingrijorare legate de creditul de consum si cel ipotecar in zona populatiei. De aceea, nu cred ca ar trebui luate masuri pentru reducerea creditului-, a precizat Ghetea. El a apreciat ca, in ceea ce priveste creditul imobiliar, gradul de performanta este deosebit de ridicat. -Noi nu avem nici un credit ipotecar neperformant. Cei care acceseaza credite ipotecare sunt foarte constienti de obligatiile pe care le au, iar imobilul pe care acestia il achizitioneaza constituie o garantie suficienta pentru orice banca-, a precizat Ghetea. Acesta a spus ca a discutat cu FMI despre posibilitatea de restrictionare a acestor tipuri de credite.
-Am explicat Fondului ca, urmarind cu ardoare reducerea deficitului de cont curent, prin reducerea importurilor si, implicit, prin limitarea creditului de consum, se va ajunge la dezechilibrarea altor indicatori-, a mai spus Ghetea.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















