-CNSAS este acum serviciul de presa al SRI-

Horia Patapievici considera ca a venit momentul bilantului pentru CNSAS. Intr-o incapere tapetata cu rafturi de carti, biroul de acasa, are in fata multe pagini tiparite si o lupa. Ultima lui carte, -Omul recent-, va fi lansata oficial in cateva zile. O alta, despre -cazul Galileo Galilei-, este in lucru. Marturiseste ca institutia din care a acceptat sa faca parte, dupa multe controverse, a realizat cam tot ce se putea face bun: multi oameni si-au vazut, dupa indelungi asteptari, dosarele intocmite de Securitate. Pe de alta parte, faptul ca arhivele care se cuveneau Consiliului prin lege au ramas la SRI il considera marele esec al institutiei si al lui personal. Oricum, pana in momentul retragerii nu mai e mult. Isi aduce aminte inaintea interviului, amuzat si trist in acelasi timp, cum deputata peremista Daniela Buruiana a vrut sa-i dea o pereche de palme, cand a ajuns in Parlament. -A fost tinuta atunci de fuste de un coleg de partid-, povesteste el.

– Legea 187/1999 se numeste a accesului la propriul dosar si a deconspirarii Securitatii ca politie politica. A fost deconspirata Securitatea?

– Nu. Si aceasta, din urmatorul motiv: a deconspira Securitatea ca politie politica inseamna deopotriva sa semnalezi opiniei publice care au fost oamenii din exteriorul ei care au colaborat pentru a duce la indeplinire obiectivele de supraveghere si control al societatii si sa ii arati pe acei ofiteri care au facut activitati de politie politica.

– Care sunt, in opinia dvs., principalele realizari si esecuri ale CNSAS?

– Exista o realizare majora si un esec major. Prima consta in posibilitatea, pentru cetateni, de a-si citi dosarul intocmit de fosta Securitate si de a-si lua copii, anonimizate conform legii, pentru protectia tertilor, dupa aceste dosare. In acest mod s-a produs o bresa, cred ca ireversibila, incalculabila ca efecte, in secretomania intretinuta de institutiile de dupa *89, in ceea ce priveste fosta Securitate. Neajunsul major este ca nu am intrat in posesia arhivei. Iar lucrul acesta este de o gravitate deosebita, deoarece credibilitatea institutiei, si prin aceasta credibilitatea deconspirarii Securitatii ca politie politica, a fost profund afectata. De fapt, noi functionam, in momentul de fata, ca un soi de serviciu de presa pe langa detinatorul de arhiva. Suntem niste petenti care depun o cerere, iar SRI hotaraste daca o rezolva favorabil sau nu. Au fost o multime de cazuri in care s-a dovedit ca ei au mintit si nu sunt de buna-credinta. SRI nu ne permite decat accesul la un singur tip de evidenta, aceea pe hartie. Oricine a vazut cum arata acea evidenta pe hartie stie foarte bine ca, atunci cand cineva vrea sa insele, poate sa o faca usor. Noi am cerut constant accesul la asa-numitul Centru de Informare si Documentare, care are drept sistem evidenta pe calculator. Ei au negat initial ca o au, dar, ulterior, datorita unor fapte pe care le-am prezentat, au recunoscut ca exista.

Vadim, protejatul SRI

– Puteti sa enumerati cateva din acele cazuri care v-au dovedit ca sunteti inselati de detinatorii arhivelor?

– Un exemplu notoriu este cel al lui Corneliu Vadim Tudor, care are legaturi cunoscute cu ofiteri ai fostei Securitati. El a publicat in oficiosul PRM ceea ce pretinde a fi dosarul lui de urmarire informativa. Este foarte posibil ca acest dosar sa fi fost sustras in timpul revolutiei din *89. In momentul cand SRI a preluat arhiva de la Securitate, fara indoiala ca a trebuit sa faca evidenta documentelor care au fost sustrase la revolutie. Nu se poate ca o institutie competenta sa nu faca acest lucru, ea trebuie sa stie pe ce mizeaza din punct de vedere informativ. Si atunci, aceste evidente trebuie sa existe. Noi le-am cerut in repetate randuri, dar ne-au fost constant refuzate. Suntem in continuare in situatia de a nu sti care sunt relatiile cu arhiva fostei Securitati ale unor oameni din afara, care in mod petent au avut legaturi cu ofiteri ai politiei politice. Alt exemplu de imposibilitate de a inlatura suspiciunea este de tipul urmator: un dosar de retea al unui personaj are trei volume. Primul volum are o pagina, celalalt, doua pagini, al treilea, o pagina. Ma intreb: de ce a fost nevoie sa fie facute trei volume de cate o pagina? Cand vorbesti cu ofiterul care iti face predarea, iti spune: asa l-am gasit in arhive, noi nu putem face nimic. Imi pun intrebarea: era cu adevarat fosta Securitate o adunatura de incompetenti? Daca era cu adevarat astfel, de ce eram noi atat de speriati de ei?

Dosare -pieptanate-

– Ati vazut dosare care vi s-au parut falsificate sau contrafacute?

– Modul in care arata aceste dosare sugereaza faptul ca au fost -pieptanate-. Sa va povestesc cateva situatii cel putin stranii. Avem un informator cu numele real x, al carui nume de cod este y. Avem si o multime de delatiuni semnate y. Apoi vedem, in mod absolut ciudat, o nota a ofiterului care instrumenta cazul: -sursa y trebuie directionata pe langa personajul x, pentru a obtine informatii legate de acesta-. Dar stiam ca x era y. Este o situatie stupefianta, pe care nu am rezolvat-o inca. Alta situatie. Primim un dosar cu activitatea de informator al unui alt personaj x, care cuprinde un episod de delatiune de la inceputul anilor *60. Omul este chemat la audiere, potrivit legii, iar procedura-standard este sa i se spuna: -Ati fost chemat pentru ca pe numele dvs. exista un dosar de retea cu un episod de colaborare-. Nu i se spune data la care a avut loc episodul. Or, cand vine la noi, el incepe sa marturiseasca o colaborare de peste 25 de ani, pana in *89, cu de-amanuntul, nume de ofiteri, ce actiuni a intreprins, despre cine i-au fost cerute informatii. In dosarul lui nu exista nimic din toate lucrurile astea. Noi cerem explicatii, dar ele nu vin niciodata. Alt caz. Citim un dosar. Si vedem ca se face referire la o clasa de documente numite -buletin informativ-. Ne ducem atunci la colaboratorii nostri de la SRI si intrebam ce tip de document este buletinul informativ. Ni se raspunde ca nu exista asa ceva. Trebuie sa conchid deci ca sunt mintit in fata, iar suspiciunea este o atitudine rezonabila.

Suntem dusi cu zaharelul sigurantei nationale

– Nici in legislatura trecuta nu s-a facut nimic ca sa intrati in posesia acelei parti de arhiva pe care trebuia s-o primiti conform legii.

– E o rea-vointa generala si, in primul rand, o rea-vointa politica. In martie 2000, cand am fost in fine confirmati de Parlament, am fost primiti de presedintele Contantinescu. Ne amintim, o vizita festiva, presedintele a dat o declaratie de tipul -lumina patrunde in beciurile fostei Securitati…- Constantinescu ne-a promis atunci, in prezenta noastra, ca ii va da ordin lui Costin Georgescu, pe vremea aceea directorul SRI, sa inceapa, chiar din acea dupa-amiaza, separarea arhivei care tine de siguranta nationala de aceea care ne va fi predata. De atunci suntem in continuare dusi cu zaharelul sigurantei nationale si ni se spune ca trebuie sa ramanem niste simpli petenti la SRI. Suntem o institutie subordonata, intr-un sens, SRI. Aceasta dependenta va fi si mai mult accentuata prin proiectul de lege care a fost inaintat de cei patru parlamentari PSD, pentru ca, in si mai mare masura, notiunea de siguranta nationala ramane la latitudinea detinatorului de arhive. In plus, acesta va avea un drept de imixtiune scandalos in componenta Comisiei mixte CNSAS – SRI. Dintre cei 11 membri ai Colegiului, vor putea face parte din comisii numai aceia care vor primi o acreditare scrisa din partea SRI. Prin urmare, daca directorul SRI ma considera pe mine un personaj incomod, eu nu voi obtine niciodata aceasta acreditare.

Patapievici si cativa colegi vor parasi CNSAS, convinsi ca au negociat la maximum

– In aceste conditii, cum vedeti dvs. viitorul CNSAS si viitorul dvs. in cadrul Colegiului?

– In momentul cand a fost infiintata aceasta institutie, strategia pe care am adoptat-o prin consens toti cei 11 membri ai Colegiului a fost de negociere pas cu pas. Dupa primele intalniri cu presedintele Constantinescu, cand am vazut care era pozitia directorului SRI de atunci, Costin Georgescu, ne-am dat seama ca nu vom avea o functionare bazata pe un razboi fulger, pe un blitzkrieg. Am incheiat protocoale de colaborare cu SRI, am negociat fiecare punct. Am inceput sa functionam in cele din urma cu balbele care in parte ni se datoreaza noua, in parte au fost deficiente cauzate de neclaritatea legii. In momentul de fata, mai asteptam doua raspunsuri, din partea directorului SRI, dl Timofte, si a presedintelui Iliescu. S-a atins maximul care se poate dobandi din aceasta strategie. Eu cred ca in momentul de fata trebuie efectiv iesit la razboi, metaforic vorbind, fireste, si incercat sa se forteze fie un raspuns negativ explicit din partea institutiilor politice si a SRI, fie o acceptare a predarii arhivelor. Eu, personal, am vorbit cu un numar de colegi ca, in momentul cand vom avea certitudinea ca am atins limita negocierii pas cu pas, ne vom retrage, iar momentul acela, cum va spuneam, se apropie.

– Iar ceilalti membri ai Colegiului?

– Unii dintre ei au facut o cariera, altii se simt foarte bine. Despre unii nu m-as mira sa vad ca in 2004 vor candida pe listele anumitor partide.

– Se poate vorbi de doua tabere in interiorul Colegiului CNSAS?

-Uneori doua, alteori chiar trei… Dar mi se pare clar ca sunt doua conceptii in cadrul Colegiului – una dupa care Securitatea a fost o politie politica, este si conceptia mea, si una dupa care doar o parte a Securitatii, una nu foarte importanta, este cea care a facut politie politica. Am stabilit totusi o regula, ca aceste disensiuni interne sa nu fie facute publice, si nu au fost, cu exceptia celor care au tinut de temperamentul unuia dintre noi. Eu, mai temperat, n-am dat glas acestor insatisfactii, decat in cateva situatii. O situatie a fost aceea in care colegii mei au luat decizia de a sista investigarea lui Ristea Priboi, multumindu-se cu raspunsul care a venit de la SIE. Ni se spunea ca dl Priboi nu a facut activitati de politie politica, dar informatiile despre el nu pot fi puse la dispozitia noastra, pentru ca sunt secrete. Atunci am simtit nevoia sa ma disociez de pozitia Colegiului.

Legislativul ascunde un nucleu reactionar

Ne-am ingrozi daca am sti ce gandesc multi dintre parlamentarii romani

– Va mai supravietui CNSAS dupa asaltul parlamentar din aceasta toamna?

– Din punct de vedere al legii care va fi modificata, eu vad doua variante. Prima ar fi ca peremistii din PSD sa faca un fel de lovitura de stat impotriva proiectului depus de cei patru parlamentari ai partidului si sa impuna o varianta legislativa catastrofala, in stilul celei facute de deputata Buruiana, si atunci lucrurile se clarifica. Intr-un fel, m-as si bucura sa se intample lucrul asta… Pentru ca orice despartire a apelor este binevenita. Exista un potential reactionar in acest Parlament, cu totul remarcabil. El nu este tinut in frau decat de abilitatea politica a premierului Nastase si a presedintelui Iliescu, pentru ca, daca li s-ar da ocazia unora sa spuna ce gandesc cu adevarat, ma refer la un foarte consistent procent din actualul Parlament, ne-am ingrozi. Ar semana foarte bine cu ce vedem ca produce C.V. Tudor. Iar daca va fi adoptata varianta propusa de cei patru parlamentari PSD, va fi inrautatita si asa situatia institutionala a CNSAS, fiindca dependenta lui de detinatorul de arhive va fi accentuata. Atunci va mai putea functiona inca punerea la dispozitia cetatenilor a dosarelor de Securitate, cu mentiunea ca nu vom sti niciodata cu adevarat daca un cetatean are dosar sau nu.

– In momentul cand ati primit confirmarea de membru al Colegiului CNSAS, ati fost huiduit in Parlament. S-au facut presiuni asupra dvs de-atunci incoace?

– Nu direct. Presiunea care exista se manifesta prin intermediul letargiei institutionale. In cazul CNSAS, daca vrei sa-l distrugi, nu trebuie sa iesi in public si sa spui -nu le dam acestor oameni arhivele, nu avem incredere in ei…-. Ar fi un discurs prostesc. Nu, e vorba despre mecanismele puse la relanti ale institutiei. Asta m-a inteleptit pe mine in multe privinte. Imi dau seama ca orizontul de asteptare pe care-l aveam cand eram jurnalist, fara experienta institutionala, era complet nerealist. Tara asta nu arata asa cum ne-o imaginam noi. Aici castiga cine are mai multa rabdare. Asa si cu CNSAS. Raportul pe care l-a facut Gabriel Andreescu, in care imbina critici foarte intemeiate, pe care le asum integral, cu atacuri personale si un soi de resentiment iacobin, pacatuia, prin ignoranta deplina asupra tipului de actiune care este posibila in Romania.

Amintiri despre -capitanul Soare-

– La inceputul anilor *90, tot un episod legat de SRI v-a adus in atentia tuturor. Era vorba despre urmarirea de catre un asa-zis capitan Soare. Ce ati aflat despre el, de cand lucrati aici?

– Despre Soare nu stiu nici acum mai nimic, desi i-am intrebat si pe dl Georgescu, si pe dl Timofte. Tot ce stiu am aflat indirect, de la Virgil Magureanu, prin intermediul unui sef de partid de dinainte de *96. Si anume, ca SRI a facut o investigatie la adresa mea, datorita cererii SPP, care s-a autosesizat ca eu, impreuna cu Sorin Rosca Stanescu si inca cineva, un fost securist care traieste in blocul mamei mele, dar pe care nu-l cunosteam deloc, ca si Sorin Rosca Stanescu, am fi planuit asasinarea presedintelui Iliescu. Stupefiant. Si atunci, SRI a facut o investigatie, dar complet necinstita, pentru ca acest om care se prezenta drept capitanul Soare raspandea calomnii despre mine pe scara blocului, cum ca as fi facut trafic de valuta, lucru care ma punea intr-o lumina foarte stranie fata de vecinii mei. Iar in rezumatul de dosar pe baza caruia se lucra, acuzatiile impotriva mea erau acelea ca scriam articole incitatoare in revista -22- si ca sunt prieten cu Monica Lovinescu si cu Virgil Ierunca. Alta informatie spunea ca tatal meu este evreu si ca este banuit de spionaj in favoarea unei puteri straine. In baza acestor aberatii, eu eram cercetat de un ofiter al unui serviciu de informatii, intr-un stat pretins democratic.

– Ati scris foarte mult despre Securitate, despre controlul asupra trecutului nostru si despre tentaculele ei in prezent si in viitor. Cum ganditi acum despre institutia represiva comunista, dupa ce ati lucrat cu dosarele ei si ati intalnit o parte dintre oamenii ei?

– Opinia mea nu s-a schimbat in mod fundamental. Cred ca oamenii Securitatii si mentalitatea ei fac jocurile in mod esential. Din pozitia mea de membru CNSAS nu am o cunoastere mai profunda asupra Securitatii si a mecanismelor ei decat aveam ca simplu jurnalist si cititor de Carti Albe ale Securitatii, editate de SRI sau de Mihai Pelin. Acesta e esecul cel mai grotesc pe care pot sa-l semnalez. Am citit foarte multe dosare de Securitate. Unele mi-au facut rau fizic, fie datorita repulsiei fata de ce am vazut acolo, fie din compasiune fata de destinul omului frant de menghina comunista. Multe informatii sunt pasabile si de-a dreptul ridicole. In anii *80, Securitatea se ducea la CAP si forta cutare inginer agronom sa informeze despre datele reale de productie sau sa spuna daca s-au furat gaini peste noapte. Aici se ajunsese. Aceasta traduce deraierea profunda de dupa 1985, cand se pierduse total contactul institutiilor cu realitatea din tara. Am vazut lucruri groaznice, cu fete bisericesti care isi denuntau nu credinciosii, ci colegii, sau cu membri ai unor grupari religioase minuscule, unde erau patru-cinci predicatori, dintre care doi informatori care se turnau reciproc. Am citit toate astea. Deci, cunoasterea mea concreta a crescut foarte mult fata de cea a unui om care nu are acces la dosare. Insa ramane faptul net ca eu nu stiu mai mult despre mecanismele acestei institutii decat stiam inainte.

-Acum stiu cum merge o institutie in Romania-

– Acum, privind si din perspectiva vietii dvs. personale si profesionale, a meritat sa faceti parte din Colegiu?

– Categoric, da. E adevarat, am pierdut foarte multa vreme si regret. Eu citeam sau scriam cam trei sferturi din timpul in care nu dormeam. Or, de cand sunt la CNSAS, timpul mi l-am petrecut acolo. Pe de alta parte, nu regret ce-am facut. Am dobandit o cunoastere a modului in care functioneaza o institutie in Romania si a relatiilor pe care le are cu alte institutii ale statului. Acum, asteptarile mele sunt mult mai reduse si mai realiste si cred ca si tipul meu de optiune politica se modifica in functie de asta. Nu ma refer la principii, pentru ca eu raman tot un liberal conservator, cum am fost pana acum. S-a modificat ceea ce ii pot pretinde unui partid politic sa realizeze. Acum, cand vad programul politic al unui partid, percep mult mai limpede tonurile false in raport cu ceea ce stiu ca se poate face in teren. Este o cunoastere inestimabila, pe care sunt foarte fericit ca am dobandit-o. Imi asum doua esecuri personale: faptul ca nu am putut sa fac Colegiul, prin prestatia mea personala, sa ia decizii mai intelepte fata de cele pe care le-a luat, uneori, pentru ca pur si simplu nu -m-am prins-, iar in al doilea rand, ca nu am reusit in negocierile cu factorii de decizie politica, cu cei doi presedinti si directorii SRI, sa impunem preluarea arhivei.

Sfantul Sinod al BOR a invins CNSAS

Horia Patapievici a afirmat de multa vreme, alaturi de Mircea Dinescu, ca dosarele ierarhilor nu au sosit la CNSAS in intregime, iar de la cele care au sosit lipsesc file esentiale. Patapievici a trebuit sa fie de acord, cu amaraciune, ca pozitia unor ierarhi ai Sinodului BOR, care au cerut ca dosarele sa ramana pecetluite, a avut castig de cauza. Ea a hotarat, alaturi de alti colegi, sa nu se ofere presei nici o informatie despre potentialii clerici informatori, pana cand nu vor disparea suspiciunile legate de -ciuntirea- sau de pastrarea dosarelor in arhive.

– Ati acuzat SRI ca nu v-a dat decat o parte din dosarele liderilor cultelor religioase. Ce se intampla acum?

– Eu cred ca toata ierarhia Bisericii, in mod indiscutabil – indiferent daca exista documente sau nu, tine de rationalitatea insasi a regimului -, a avut contacte cu fosta Securitate si cu cadrele de partid. Biserica Ortodoxa Romana, ca si alte culte, sa ne aducem aminte, erau controlate prin intermediul Departamentului Cultelor. Oricine va va spune acest lucru, fie ca vorbiti cu un neoprotestant sau cu un ortodox. Toata lume stie, este un secret al lui Polichinelle, ca acest Departament era interfata Securitatii cu cultele admise, parghia prin care aceasta le supraveghea. E de notorietate cat de paranoica era Securitatea cand venea vorba despre contactele cu strainatatea. Nu mi se pare verosimil ca dosarul unui ierarh care a fost plecat multa vreme din tara sa nu contina absolut nici o informtie despre acea perioada. Colegul Csendes a propus in Colegiu, iar eu am subscris, sa nu dam publicitatii nici o informatie pana cand nu avem certitudinea ca detinatorii de arhive ne-au oferit tot ce aveau la dispozitie. Or, acest lucru nu s-a intamplat si nu cred ca sunt sanse sa ne fie oferite documentele.

– Se poate spune ca solicitarea unor membri ai Sfantului Sinod al BOR prevaleaza sau a invins?

– Da, in mod sigur.

– Celelalte culte religioase nu au avut aceeasi reactie ca BOR.

– Au fost mai prudente, mai diplomate si nu au dat glas unui sentiment de teama difuza. Pentru ca e vorba si de o teama exagerata fata de ce s-ar putea gasi acolo, care, va asigur, nu caracterizeaza numai BOR.

Viata si opera

Horia-Roman Patapievici s-a nascut in martie 1957. Are o dubla formatie universitara: fizica si filozofie. Pe care a reusit sa le imbine in teza de doctorat de anul trecut: -Imaginarul filozofic al fizicii. Cazul lui Pierre Duhem-. Pana in 1989, a fost asistent universitar la Facultatea de Fizica a Universitatii Bucuresti si cercetator la Institutul de Fizica. N-a dorit si oricum n-ar fi putut sa publice nimic pana la revolutie. Dupa aceea, a devenit revelatia eseisticii romanesti. In 1995, la aparitia primelor sale volume, -Cerul vazut prin lentila- si -Zbor in bataia sagetii-, i-a fost decernat Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor. Lui Horia Patapievici nu i-a fost teama niciodata sa fie o persoana incomoda. Nu a retractat cele scrise in cunoscuta pagina din -Politice- despre poporul roman la momentul iunie 90, pagina care a atras furia multora si a fost motiv de contestare in perioada propunerii ca membru al CNSAS. Un alt faimos eseu, in care numea corectitudinea politica -Noul comunism american-, l-a transformat in persoana indezirabila in unele cercuri academice impregnate de -political correctness-. Face parte din Consiliul Stiintific al Institutului de Studii Liberale. Are un fiu, Tudor, in varsta de 12 ani.