– In Braila, dintre cei 54.265 de copii verificati epidemiologic la inceputul acestui an scolar, 869 au fost gasiti cu paduchi si raie
Numarul mare al copiilor care au trecut pragul unitatilor de invatamant din Braila cu parazitoze si scabie denota gradul de mizerie si saracie al brailenilor, dar si lipsa de educatie pentru respectarea unor norme minime de igiena.
De la un an la altul, medicii si asistentii cabinetelor scolare, cat si inspectorii Inspectiei Sanitare de Stat, care participa la triajul epidemiologic al copiilor, se confrunta cu o crestere alarmanta a posesorilor de paduchi. La -realizarea- statisticilor si-au adus aportul conditiile de-a dreptul inumane la care au fost supusi brailenii: lipsa apei calde la o mare parte din blocurile din oras, sistarile frecvente ale apei reci in altele, situatia materiala precara a familiilor cu multi copii. Nu este de ignorat nici dezinteresul parintilor pentru propriii copii. Suprasolicitarea mamelor la locul de munca, goana pentru obtinerea unei slujbe sau, pur si simplu, neputinta de a mai face fata greutatilor conduc la lipsa de supraveghere a copiilor.
Doctorita Lavinia Craioveanu, inspector-sef al Inspectiei Sanitare de Stat din cadrul Directiei de Sanatate Publica, ne-a declarat ca, la un recontrol epidemiologic in unitatile de invatamant, numarul celor 869 de copii depistati cu parazitoze si scabie s-a redus.
Cert este insa ca, la inceputul anului scolar, paduchii au iesit in fruntea copiilor, demonstrand conditiile in care acestia traiesc.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















