Culesul roadelor de care tot vorbește premierul Boc de o lună încoace se amånă: întâi fiindcă a dat frigul și zăpada peste pomii în floare și apoi fiindcă s-a anunțat eliminarea subvențiilor centrale la căldură. Culegătorii, care și-așa nu prea se înghesuiau la contracte, dârdâie de pe acum la gândul că factura la întreținere ar putea crește cu 60%.
Anunțul făcut de dl Franks la plecarea din țară va lăsa multă lume cu pantofii găuriți dacă primăriile nu vor putea prelua (integral sau parțial) această subvenție. Și iată că ieșirea din recesiune se face eșalonat: vor ieși doar cei care pot să iasă prin forțe proprii. Ca și dl Franks, premierul Boc a precizat că subvenția se va menține pentru categoriile vulnerabile: „nu e firesc ca acela care are salariu de 100 de milioane să beneficieze de subvenție cu 45% la fel cu cel care are 10 milioane“. Corect. Economic vorbind, trebuia să ajungem la prețuri adevărate și la agentul termic – numai că adevărul e adesea insuportabil și nu e de mirare că multă lume ar prefera un preț mic și mincinos unui preț mare și sincer. Mai ales că adeseori și prețul mare e mincinos, umflat de intermediari. Cum o veste proastă nu vine niciodată singură, creșterea prețului gigacaloriei (inclusiv în industrie) va duce automat la scumpirea produselor care va duce la creșterea inflației care va amåna ieșirea din criză. Știm deja traseul acesta și cu ochii închiși căci l-am parcurs de prea multe ori fără să fi ajuns prea departe. Pare un mers în sens giratoriu. Poate că ar trebui să ne obișnuim cu gândul că lumea – și ca dânsa suntem noi – nu va ieși din criză cel puțin un deceniu de acum încolo. Așa că dl Băsescu spunând că „suntem pe o platformă care ne permite să fim pregătiți dacă se produce o reizbucnire a crizei mondiale“ descria, de fapt, în termeni portocalii o situație gri: platforma e targă, noi nu suntem pregătiți (și nici SUA și nici UE) pentru criză iar criza mondială reizbucnește zilnic. Dar nu ne servește la nimic să ne văicărim și nici să mai ezităm cu restructurările căci fiecare ezitare costă dublu. Recesiunea a atins și ierarhia partidelor: USL a scăzut la 49% și e urmată de PPDD (partidulpoporuluidandiaconescu. www.otv.ro) și de PDL cu 18%. Ce podium trist! Din pricina acestei săltări în sondaje D.D. e invitat la diverse partide (PSD, UDMR) unde își bolborosește descântecele politice cu tonul cu care face reclamă la biscuiți: „Rostar, biscuiții poporului“. Iar biscuiți, tovarăși? Iar biscuim?Tia Serbanescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info














