Persoanele fizice autorizate (PFA) vor avea dreptul să angajeze cu contract individual de muncă terțe persoane pentru desfășurarea activității pentru care au fost autorizate, posibilitate care va fi introdusă prin modificarea legislației, relevă o ordonanță de urgență discutată în Guvern, citată de Mediafax. Legislația în vigoare stabilește că o persoană fizică autorizată nu poate angaja cu contract de muncă terțe persoane. Actul normativ mai stabilește că persoana fizică nu va fi considerată un angajat al unor terțe persoane cu care colaborează, chiar dacă respectiva colaborare este exclusivă.
Ordonanța este argumentată prin necesitatea luării în regim de urgență a unor măsuri de stimulare a mediului de afaceri și mărirea ritmului de creștere economică prin suplimentarea veniturilor la bugetul de stat și plata contribuțiilor aferente.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















