Aproximativ 2.000 de locuitori din Năvodari au protestat ieri, timp de o oră, în centrul orașului față de construirea unui centru de depozitare a deșeurilor industriale periculoase pe platforma fostului Combinat de Îngrășăminte Chimice, transmite corespondentul Mediafax.
Oamenii sunt nemulțumiți că investitorii italieni care au cumpărat Combinatul de Îngrășăminte Chimice doresc să construiască acolo un depozit de deșeuri industriale periculoase. Depozitul, unde ar urma să fie aduse deșeuri periculoase din toată țară, ar trebui să aibă o înălțime de peste 90 de metri.
Cei aproximativ 2.000 de protestatari au purtat pancarte pe care scria: „Năvodariul pentru voi e o groapă de gunoi?“, „Pentru un viitor curat, luptăm necondiționat“, „Suntem mici, nu neînsemnați ca să ne sacrificați“.
Primarul din Năvodari, Nicolae Matei, prezent la manifestare, a declarat că dorește să tragă un nou semnal de alarmă privind acest depozit de deșeuri periculoase și i-a asigurat pe locuitorii orașului că va face toate demersurile pentru a împiedica ridicarea acestuia.
În luna martie 2010, locuitorii din Năvodari au participat la un miting similar, iar în mai 2010, au votat în proporție de peste 90 la sută împotriva construirii depozitului de deșeuri, la un referendum organizat de către primarul Nicolae Matei.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















