Primăria Capitalei a început demolarea clădirii din Calea Griviței nr. 119 pentru a face loc noului bulevard Uranus, deși instanța a suspendat autorizația de demolare.
Imobilul face parte din ansamblul-monument istoric Calea Griviței. Până în prezent, muncitorii au scos tâmplăria de la parter și etajul doi și au „îmbrăcat“ clădirea în pânză.
„Demolarea se face în baza autorizației de desființare nr. 38/04.02.2011 și a unui aviz emis de Direcția pentru Cultură București pe 15 martie 2011. Atât autorizația, cât și avizul se bazează pe PUZ Berzei-Buzești, anulat de Tribunalul București pe 12 aprilie 2011 și suspendat de Tribunalul Cluj pe 26 aprilie 2011“, potrivit președintelui Asociației „Salvați Bucureștiul“, Nicușor Dan.
„Chemat pe șantier, sâmbătă, 14 mai 2011, Inspectoratul de Stat în Construcții a refuzat să sisteze lucrările, afirmând că este responsabilitatea Ministerului Culturii să sisteze lucrările care se fac în baza unui aviz pe care l-a dat prin structura sa locală Direcția pentru Cultură București“, au explicat reprezentanții ONG-ului.
În cazul demolării clădirii, Asociația „Salvați Bucureștiul“ a precizat că va face plângere penală împotriva semnatarilor autorizației de construire (Sorin Oprescu, Gheorghe Pătrașcu, Tudor Toma, Mădălin Dumitru) și a semnatarilor avizului de desființare (Daniel Cherecheș, directorul Direcției pentru Cultură București și specialistul care a întocmit avizul de desființare).
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















