
Fostul adjunct al șefului Direcției de Management și Resurse Umane și fostul șef al Direcției de Instrucție și Doctrine din cadrul Statului Major General din MApN au fost trimiși în judecată, alături de alte 110 cadre militare, pentru fraudarea concursurilor pentru ocuparea posturilor. Procurorii DNA – Secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari au dispus trimiterea în judecată a unui număr de 112 inculpați, dintre care doi generali, 24 de ofițeri, 15 subofițeri și maiștri militari și 71 de caporali candidați la selecții și concursuri organizate în cadrul Ministerului Apărării Naționale, în unitățile din Breaza și Pitești. Procurorii susțin că în cursul anilor 2009 și 2010, inculpatul general de brigadă Ion Marian, în calitate de adjunct al șefului Direcției de Management și Resurse Umane din cadrul Ministerului Apărării Naționale, a exercitat în mod repetat presiuni și acte de influențare asupra inculpatului colonel Richea Constantin, comandantul Centrului Zonal Breaza (președinte al comisiei de selecție), pentru a-l determina să favorizeze anumiți candidați care susțineau probe în vederea selecției la respectiva unitate. Astfel, în perioada 2009-2010, comandantul Centrului Zonal de selecție și orientare Breaza a primit bilețele conținând numele a 51 de candidați pe care i-a declarat admiși în mod ilegal, deoarece aceștia obținuseră rezultate sub baremul legal. Cu privire la inculpatul Ion Marian, s-a stabilit că, împreună cu inculpatul maistru militar Din Dragoș, a participat la pretinderea sau/și primirea, de la o parte dintre candidații favorizați de la unitățile miliare din Breaza și Pitești, a sumei totale de 52.100 de euro.
În anul 2010, inculpatul locotenent-colonel Crăciuneanu Dan Costel, din cadrul Centrului Militar Județean Ilfov, a exercitat, prin intermediar, același tip de influențe asupra comandantului Centrului Zonal Breaza, Richea Constantin, în scopul favorizării unui număr de zece candidați, de la care a pretins și primit sumele de 8.150 de euro și 6.300 de lei ca preț al traficării influenței. Cu privire la Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Terestre „Basarab I“ Pitești, s-a stabilit că în luna august 2010, s-au organizat în această unitate două concursuri pentru ocuparea unor posturi de maiștri militari și de subofițeri. Înainte de susținerea primului concurs, asupra comandantului unității, inculpatul colonel Diaconu Valerică, au început să exercite presiuni și influențe și alte cadre militare, pentru a favoriza o serie de candidați. Unele dintre aceste cadre aveau grade și funcții superioare. Prin urmare, la unitatea militară din Pitești, 70 de candidați au fost declarați admiși în mod ilegal, fiind astfel înlăturați alți 70 de candidați care ar fi fost îndrituiți să ocupe locurile respective. Aceștia din urmă s-au constituit părți civile sau vătămate în cauză pentru suma totală de 194.080 de lei și 52.000 de euro. Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















