Spori de antrax au fost descoperiti in oficiul de sortare a corespondentei care apartine de Departamentul de Justitie din Washington. Aceasta nu este singura stire care a facut ca teama americanilor sa creasca si mai mult. La cazurile de contaminare s-a mai adaugat unul – o angajata a oficiului postal din Trenton, New Jersey, de unde au pornit scrisorile contaminate pentru senatorul democrat Tom Daschle si pentru jurnalistul de la NBC, Tom Brokow. Femeia, care manifesta simptome ale antraxului pulmonar, a fost internata in spital si, conform echipei de medici, starea sanatatii sale pare stabila. Cu acest nou caz, numarul contaminarilor in Statele Unite ajunge la 13. Seful echipei prezidentiale de la Casa Alba, Andrew Card, a incercat sa linisteasca America: -Cerem populatiei sa fie prudenta. Nu avem motive sa credem ca intregul nostru sistem postal este in pericol, de aceea trebuie sa ne concentram asupra locurilor unde au fost descoperiti spori de antrax-. Numai ca aceste locuri contaminate nu sunt unele oarecare, este usor de observat – Senatul, Camera Reprezentantilor, Casa alba, CIA, Curtea Suprema si, acum, Departamentul de Justitie.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















