Comisia Europeană a transmis Guvernului o scrisoare în care avertizează că ar putea deschide o investigație referitoare la privatizarea Antibiotice Iași în cazul în care cumpărătorul va primi ajutoare de stat nenotificate și cere autorităților să trimită informații până cel târziu la 12 martie.
Oficialii europeni au transmis că un proces de privatizare nu implică ajutor de stat dacă sunt îndeplinite mai multe condiții, precum vânzarea societății prin licitație deschisă tuturor ofertanților, lipsa condițiilor care să reducă prețul tranzacției, luarea în considerare a prețului cel mai mare oferit și asigurarea unei evaluări adecvate a activelor. Comisia a atenționat că, dacă sunt acceptate anumite condiții specifice care pot reduce prețul de vânzare, precum garanții privind producția și investițiile sau de păstrare a forței de muncă, este posibil să fie implicat un ajutor de stat care ar trebui să fie notificat și autorizat ex ante de către Comisie.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















