Home Actualitate În Piața Universității s-a auzit din nou „Jos Iliescu!”

În Piața Universității s-a auzit din nou „Jos Iliescu!”

DISTRIBUIŢI

Peste 200 de oameni – membri ai unor asociații civice și sindicale – s-au adunat ieri în Piața Universității din Capitală, unde au participat la un miting de protest față de starea actuală a României, deplângând faptul că la 18 ani de la Revoluție clasa politică este încă formată din comuniști.
Manifestanții și-au asumat "Apelul pentru adevăr", un document redactat de Sorin Ilieșiu și prezentat săptămânile trecute de revoluționarii români tuturor instituțiilor românești, dar și Parlamentului European și Consiliului Europei. Documentul critică faptul că actuala clasă politică nu este interesată de aflarea adevărului din dosarele Revoluției din 1989 și Mineriadelor din anii '90.

Cel mai "iubit"

Vorbitorii – lideri de organizații civice, lideri de sindicat sau persoane publice – au ținut discursuri de pe o scenă înălțată în zona fântânii de lângă Facultatea de Arhitectură. Referirile la istoria ultimilor ani și la politicienii care s-au succedat la conducerea țării au fost întâmpinate de participanți cu huiduieli și fluierături.
Cel mai fluierat nume a fost însă cel al social-democratului Ion Iliescu, cel care, în opinia participanților la miting, este principalul vinovat pentru moartea tuturor celor căzuți în Revoluția din 1989, dar și pentru morții, răniții și mutilații din timpul mineriadelor.
"Ion Iliescu este cel care conduce încă România!", a apreciat liderul organizatorilor acțiunii de duminică, Doru Mărieș, președintele Asociației "21 Decembrie", afirmație însoțită de prelungi scandări împotriva senatorului social-democrat.

322 sau "cancerul României"

Ideea lui Mărieș a fost preluată și de alți vorbitori care au atacat dur clasa politică. Liderul Blocului Național al Revoluționarilor (BNR), George Costin, i-a numit pe cei 322 de parlamentari care au votat pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu "cancerul României". Manifestația, autorizată de municipalitate, s-a încheiat în jurul orei 15.00. După discursuri, scena a revenit câtorva artiști care au cântat celebrele Cântece ale Golanilor, scrise în 1990 de Cristian Pațurcă și Dr. Barbi.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.