Acasă Sport Gata cu pauza: reîncepe lupta în Liga I

Gata cu pauza: reîncepe lupta în Liga I

DISTRIBUIȚI

Cu bune și cu rele, cu luptele de pe gazon sau din culise, dintre fotbaliști sau oficiali, Liga I reapare în viața microbiștilor din țara noastră.
Sezonul de primăvară al Ligii I de fotbal, care va avea 15 etape și se va încheia pe 7 mai, redeschide lupta pentru titlul de campioană, pentru cupele europene, dar și pentru evitarea retrogradării. Mutările făcute de formații în pauza competițională, dar și faptul că șase echipe vor participa în sezonul viitor al cupelor europene, iar ultimele patru vor retrograda anunță o revenire interesantă a competiției interne a cluburilor.
Chiar în debutul Ligii I, campioana Dinamo dă piept cu o echipă incomodă, Ceahlăul Piatra-Neamț, a cărei poziție confortabilă din clasament nu le va garanta nici pe departe "câinilor" un meci lejer. Declarațiile belicoase de dinaintea partidei le asigură spectatorilor și telespectatorilor o luptă aprigă pentru punctele aflate în joc.
În tur, pe stadionul de sub poalele Pietricicăi, echipa din Ștefan cel Mare s-a impus cu scorul de 3-0 și nici statistica nu le este favorabilă moldovenilor lui Viorel Hizo, care nu au reușit să câștige niciodată, în deplasare, în fața lui Dinamo, obținând doar trei rezultate de egalitate în cele 12 partide disputate pe terenul "câinilor roșii". Meciul va fi arbitrat de brăileanul Ionel Ivan, secondat de asistenții Eduard Dumitrescu și Florin Păunescu.
Tot în debutul Ligii I se va mai disputa și partida dintre Farul Constanța și Gloria Buzău, care va fi fluierată de la centru de către Alexandru Deaconu, ajutat la cele două tușe de Adrian Vidan și Vasile Marinescu.
Etapa a XX-a a Ligii I se va încheia  cu meciul dintre Poli Iași și Steaua, duminică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.