Home Special Piata autovehiculelor incepe sa creasca

Piata autovehiculelor incepe sa creasca

DISTRIBUIŢI

Vanzarile totale de autovehicule au ajuns, dupa primele 10 luni ale anului, la 74.622 de unitati, cu 9,2% mai mult fata de aceeasi perioada a anului trecut, pe fondul cresterii importurilor cu peste 60% (24.720 de unitati) si al scaderii productiei interne cu 14,8% (56.343 unitati), reiese din datele transmise de Asociatia Producatorilor si Importatorilor de Autovehicule din Romania (APIA).

In luna octombrie, piata auto romaneasca a crescut la 8.993 de unitati, cu circa 2.300 de unitati mai mult fata de luna anterioara. In aceasta perioada, importurile au reprezentat mai mult de o treime din vanzarile totale, fiind consemnate cresteri pentru toate categoriile de autovehicule de import, cu exceptia autobuzelor. -Piata auto s-a inscris, in octombrie, in trendul conturat inca de la inceputul anului, prezentand o revenire fata de rezultatele inregistrate in aceeasi perioada a anului trecut, insa nu la nivelul estimat la inceputul anului, principalul motiv fiind evolutia slaba a vanzarilor de autoturisme produse in tara-, a declarat Marius Carp, directorul executiv al APIA.

Productia interna a inregistrat, in primele 10 luni, o scadere la toti producatorii interni de autovehicule. Piata autoturismelor fabricate in Romania s-a diminuat cu 14,9%. Automobile Dacia-Group Renault a vandut 42.993 de unitati, ramanand cel mai important producator intern, cu o cota de piata de 86,1%. Daewoo Craiova a inregistrat, pe piata interna, vanzari de 5.719 unitati, dar a consemnat cel mai bun rezultat al vanzarilor pe pietele externe, cu un export de 9.469 de unitati, dintr-un total pe tara de 11.623 de autovehicule.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.