Frustrată pentru că nimic din ce are acum nu s-a făcut cu sudoarea frunții, Monica Gabor a decis să își ia propria carieră pe cont propriu. În acest timp, îi vine să plângă de ciudă că stă departe de fiica sa, Irina, însă speră ca actuala bonă pe care o are să o suplinească cu brio.
Cu toate că s-a săturat de scandalul iscat după ce a dat-o afară pe bona Cristina, actuala doamnă Columbeanu spune că singură a luat această decizie, iar Iri a fost de acord, pentru că are încredere în consoartă. Monica a ținut totuși să explice că a dat-o afară pe Cristina pentru că ea se uita toată ziua la telenovele și nu stătea pe postul TV pentru bebeluși. În plan secund, Monica a fost deranjată și de modul în care bona se comporta cu ceilalți angajați. Apoi, Cristina nici nu îi punea Irinucăi CD-urile special cumpărate. În condițiile în care Monica este destul de pretențioasă de când are totul la picioare, este greu de crezut că noua bonă va supraviețui prea mult în casa familiei Columbeanu. Mai ales că aceasta este tinerică și o duce și capul. Până acum, Monica nu se simte amenințată. Altfel, Monica a apărut zilele trecute "pe sticlă", unde a povestit aventurile pe care le-a avut în ultima sa călătorie în Italia. Ea a spus inițial că în acest moment este dezavantajată de faptul că nu cunoaște limba italiană. Numai că la nici cinci minute s-a lăudat că în toată șederea ei în Italia s-a conversat în italiană cu managerul ei (sîc!).
Monica și-a explicat și gestul său legat de munca pe care o prestează acum în Italia. Ea spune că într-o zi a înțeles că este frustrată și "de aia m-am gândit să plec în străinătate, unde să fac o carieră. Dacă ar fi să vorbesc despre România, aș arăta adevărata fațetă a ei celor cu care mă întâlnesc".
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















