Început de săptămånă palpitant la Senat: nu fiindcă ar mai fi picat vreo lege importantă ci fiindcă pe la prânz, coaliția își pierduse majoritatea după demisia din PDL a dlui Șerban Rădulescu care și-a proclamat independența. Iată că dl Rădulescu nu s-a temut de arestare dacă pleacă (așa cum pretindea dl Antonescu) și a plecat cu majoritate cu tot. Bucuria opoziției n-a durat mult: peste câteva ore majoritatea s-a refăcut prin intrarea senatorului Ion Toma (exclus din PSD pentru apartenență la aripa Geoană) în UNPR unde acesta și-a regăsit idealurile de stânga. Potrivit dlui Ponta, Toma necredinciosul ar fi făcut gestul pentru bani. Mă rog, trădarea se plătește întotdeauna. În aceeași zi, dl Băsescu a pierdut procesul intentat dlui Surupăceanu (PSD) pentru că defăimase instituția prezidențială declarånd că președintele „încurajează consumul de droguri ușoare“ susținånd dezincriminarea acestuia. Încântat, dl Surupăceanu (care ar vrea pesemne ca toți puștii care iau etnobotanice să ajungă la pușcărie ca să se distrugă complet) a constatat că „justiția funcționează“ – în timp ce dl Băsescu a refuzat să comenteze. Bine că măcar președintele nu s-a declarat victima politică a regimului Băsescu. Oricum e o premieră absolută în Romånia ca președintele să piardă un proces. Probabil că numai în dictaturile adevărate se întâmplă așa ceva. Dl Băsescu nu s-a plâns nici lui Obama de „dictatura judecătorilor de stânga“ din țara sa cum a făcut premierul italian Berlusconi (påråciosul!) la summitul european de la Varșovia – unde dl Băsescu nu s-a dus deloc motivând că era invitat și statul Kosovo pe care România nu-l recunoaște. Și? Nu-l obliga nimeni să-l recunoască nici la Varșovia. Il cavaliere a venit apoi la București unde s-a întreținut cu dl Boc după care guvernul romån a anunțat c-a rezolvat problema taxei de primă înmatriculare din pricina căreia CE acuzase Romånia de discriminare auto. Așa că guvernul a extins taxa de poluare și la mașinile romånești second-hand. Să nu mai fie discriminare! Să fie toată lumea nemulțumită! Asta o fi „relaxarea fiscală tip șoc“ de care vorbea dl Videanu? Bagi o taxă în plus și șochezi? Lumea era oricum șocată de cånd s-a aflat că bacteria ucigașă E. coli care a făcut victime în Germania provine din castraveții din Spania. Atenție, gospodine! Se spune că acești castraveți seropozitivi ar fi ajuns și la noi. De unde și vorba: să nu vinzi castraveți la grădinar! Căci îi revinde la suprapreț. E. coli inclus.Tia Serbanescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















