Postasii au reluat lucrul ieri dimineata. Surse sindicale au declarat agentiei Mediafax ca protestatarii au ajuns la un acord cu administratia in cursul noptii de luni spre marti, astfel ca in jurul orei 3.00 liderii sindicali au luat legatura cu oamenii din tara, stabilind sa fie reluat lucrul.
Sindicatele si administratia Postei au purtat mai multe runde de negocieri luni, discutiile incheiate in jurul orei 23.00 nefiind finalizate cu propuneri care sa determine suspendarea grevei. In jurul orei 1.30, sindicalistii au fost chemati din nou la negocieri, reusind pana la urma sa ajunga la un acord cu administratia, au precizat sursele citate.
In principal, postasii vor beneficia de o majorare salariala de 3% de la 1 mai, de cresterea salariului minim de la 3,1 la 3,3 milioane de lei, de 5% spor de vechime pentru angajatii cu vechime de trei-cinci ani si de o prima de Craciun de 1,5 milioane de lei. Totodata, reprezentantii guvernului au promis sprijin Companiei Posta Romana in demersurile pe care aceasta le face pentru a fi scoasa de pe lista de monitorizare, au precizat sursele citate.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















