Primele obligatiuni municipale emise in Romania de orasele Predeal si Mangalia vor fi cotate, cel mai probabil incepand de luni, la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), a declarat directorul general al BVB, Stere Farmache.
-Comisia de Inscriere la cota BVB a aprobat, la inceputul saptamanii, listarea celor doua emisiuni de obligatiuni, iar vineri, in sedinta Comitetului Bursei, se va da acceptul formal, pentru ca aceste titluri sunt de drept admise la cota bursei. Fiind vorba de emisiuni cu valoare destul de mica, de cinci si respectiv 10 miliarde de lei, este de asteptat ca lichiditatea sa nu fie ridicata-, a adaugat Stere Farmache.
Obligatiunile sunt instrumente financiare noi, atat pentru brokeri, cat si pentru bursa, iar faptul ca valoarea este mica nu reprezinta un impediment in a fi tranzactionate, pentru ca, sustine Farmache, listarea lor va reprezenta un exercitiu necesar, in conditiile in care este de asteptat ca si alte orase sa urmeze exemplul celor doua municipii.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















