Home Politic Seful de la Agentia de Mediu Harghita nu se da schimbat de...

Seful de la Agentia de Mediu Harghita nu se da schimbat de udemeristi

DISTRIBUIŢI

Orice post de functionar public se poate ocupa numai pe baza de concurs. Se pare ca nou-venitii la putere nu se impiedica de astfel de considerente, fiind prea grabiti sa-i vada plecati pe fostii ocupanti de fotolii de directori sau sefi ai serviciilor descentralizate. Este si cazul udemeristilor harghiteni, care in urma negocierilor purtate cu restul partenerilor de coalitiei au pus mana si pe Agentia locala de Protectie a Mediului. Aici s-au lovit insa de opozitia actualului sef APM Harghita, care nu se da dus din functie, beneficiind de sprijinul propriilor angajati, dar si de cel tacit al aliatilor D.A. locali. Nemultumiti de intentia UDMR de a-l schimba pe seful institutiei, Somay Peter, aproximativ 30 de angajati au semnat o scrisoare de protest, pe care au inaintat-o Prefecturii Harghita si organizatiei din zona Ciuc a Uniunii, prin care ii acuza pe udemeristi de perturbarea sistemului functional existent si de stanjenirea desfasurarii activitatii agentiei, prin -manevre politice-, arata Mediafax. -Dupa experienta de 15 ani in munca la conducerea APM a directorului executiv Somay Peter – cel care ocupa acest post de conducere de functionar public, in urma rezultatului unui concurs – suntem convinsi ca agentia face fata cerintelor tot mai crescute ce trebuie urmate pentru integrarea Romaniei in UE-, se arata in protestul APM Harghita. De altfel, protestatarii considera drept -inoportuna si iresponsabila dezbinarea unui colectiv inchegat si experimentat, format din specialisti cu experienta in domeniul protectiei mediului, dupa anumite interese de culise- si considera inacceptabila -schimbarea ticluita- a directorului executiv, la propunerea UDMR. Parerea lor pare a fi impartasita chiar de catre prefectul judetului Harghita, democratul Constantin Strujan. -Daca este un director pe care eu, ca prefect, nu as dori sa il schimb vreodata, acesta este Somay Peter-, a spus Constantin Strujan, adaugand ca, daca postul ar fi revenit in urma negocierilor cu UDMR Aliantei D.A., -acesta ar fi fost sustinut in proportie de suta la suta-. La randul lor, udemeristii, prin presedintele UDMR Teritorial Ciuc, Raduly Robert, sustin ca, dupa 15 ani, a venit timpul -sa ne exercitam atributiile care ne revin din faptul ca suntem la guvernare-.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.