Senatorul PSD Antonie Iorgovan il compatimeste pe Ion Iliescu pentru esecul pe care acesta l-a suferit la congresul de saptamana trecuta. -Ion Iliescu nu merita un asemenea tratament-, a spus Iorgovan cu regret. In opinia acestuia, Iliescu si-a facut un mare deserviciu prin faptul ca a acceptat sa se prelungeasca data congresului, care ar fi trebuit organizat imediat dupa alegerile generale. -Eu am fost unul dintre cei care l-au sfatuit pe Ion Iliescu sa organizeze alegerile pentru presedintia partidului cat mai aproape de pierderea scrutinului electoral. Cel mai puternic lobby impotriva solutiei Ion Iliescu si l-a facut chiar Ion Iliescu, pentru ca a acceptat sa se prelungeasca data Congresului-, a spus Iorgovan. In ceea ce-l priveste pe Adrian Nastase, Iorgovan a spus ca ii va monitoriza atent toate actiunile. Totodata, Iorgovan a spus ca il va concura pe Nastase in 2007, pentru ca la acest congres nu a vrut sa candideze, dupa cum amenintase, pentru ca sa nu-i strice apele lui Oprescu. -N-am intrat in competitie pentru ca nu am vrut sa-i stric rosturile lui Sorin Oprescu. Dar in 2007 voi intra in competitie, daca se mentine aceeasi structura de conducere, iar Adrian Nastase trebuie sa stie ca voi fi cu ochii ca pe-o butelie pe comportamentul sau-, a comentat Iorgovan. Si senatorul Doru Ioan Taracila a declarat ca, in continuare, il vede pe Ion Iliescu liderul pesedistilor de la Senat, in ciuda speculatiilor privind inlocuirea acestuia de la sefia grupului parlamentar, favorit fiind dat Taracila insusi. Acesta insa a declarat ca nu se gandeste la o asemenea solutie, de inlocuire a lui Iliescu, iar daca acest lucru se va intampla totusi, el nu va vrea sa ii ia locul. -Eu doar imi voi face datoria de soldat in slujba partidului-, a declarat Taracila.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















