Antrenorul Gheorghe Hagi este tentat să revină pe banca tehnică a naționalei Romåniei, dar spune că nu va accepta sub nicio formă ca această mutare să aibă loc acum. „Regele“ vrea să fie selecționer, dar numai dacă Federația Romånă de Fotbal își menține oferta și după finalul acestei campanii de calificare. Cele două părți au discutat ieri mai bine de două ore, iar un răspuns final vom avea luni. FRF a rămas acum doar cu două opțiuni: să numească un interimar pånă la finalul preliminariilor CE din 2012 – care ar putea fi Emil Săndoi – sau să renunțe la Hagi și să găsească un alt antrenor dispus să îl înlocuiască pe Răzvan Lucescu. „Eu mă gåndesc că este o situație importantă și încerc să gåndesc foarte bine ce decizie voi lua. Nu s-a discutat de o ofertă, ci doar de un lucru. Eu am decis să nu mai iau o decizie de pe drum, cånd lucrurile sunt începute. Nu doresc asta. Nu comentez în plus. E un aspect delicat și de asta am discutat acum. Cu siguranță nu voi prelua o echipă care a început drumul. Vom vedea dacă cei de la federație mă vor aștepta. A rămas să mai discutăm“, a declarat antrenorul ieri, după întâlnirea cu președintele FRF Mircea Sandu.
Federalii i-au oferit lui Anghel Iordănescu funcția de director tehnic, iar oferta va fi analizată de către fostul selecționer în funcție de situația lui Gheorghe Hagi.
În altă ordine de idei, naționala României va disputa sâmbătă, la Asuncion, un meci amical împotriva Paraguayului. Antrenorii care se ocupă de pregătire sunt Ștefan Iovan și Emil Săndoi.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















