Activitatea Autoritatii Nationale pentru Protectia Copilului si Adoptie si a Comitetului Roman pentru Adoptie a fost dublata, in aceasta perioada dominata de lipsa unei legislatii privind adoptiile internationale, de catre un -grup independent de lucru-, a carui componenta este strict secreta! Infiintarea lui s-a facut prin decizia primului-ministru, la data de 20 noiembrie 2001. Activitatea grupului se refera strict la adoptiile deja demarate, fara a se implica in proiectarea noilor acte normative privind adoptiile internationale, proiectare care cade in sarcina ANPCA. Fara a avea vreo legatura cu ANPCA, grupul independent decide care dosar poate trece examenul si care va da -restanta- in toamna viitoare, la expirarea moratoriului.
Mereu prompti, la datorie
Pana la aparitia unei legi, exista un moratoriu precizat in Ordonanta de Urgenta 121, publicata in -Monitorul Oficial- din 9 octombrie 2001. Continutul acesteia spune foarte clar ca -se suspenda, pe o perioada de 12 de luni de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, toate procedurile avand ca obiect adoptia copiilor romani de catre o persoana sau o familie cu cetatenie straina ori de catre o persoana sau o familie cu cetatenie romana si cu domiciliul sau cu resedinta in strainatate- (articolul 1). Desi au existat doua situatii in care instantele de judecata au dat castig de cauza adoptiei, Adrian Nastase a initiat de fiecare data o ordonanta prin care a dispus incetarea procedurii, afirmand ca -ori de cate ori va fi nevoie, pe perioada acestor 12 luni, Executivul va emite acte normative care sa blocheze adoptiile internationale-.
Practic, -dublarea- organismelor abilitate sa emita concluzii in privinta adoptiilor nu confera o certitudine suplimentara referitoare la siguranta copilului. Ci doar o aura de promptitudine in raspunsul autoritatilor romane fata de solicitarile externe.
Vrand-nevrand, primul-ministru da unda verde adoptiilor
Dar iata ca hotararea premierului, care parea de nestramutat, a inceput sa se inmoaie in fata presiunii externe exercitate de tarile -campioane- in adoptii de copii romani. Suferinta familiilor de americani, francezi, israelieni, italieni sau spanioli l-a atins, se pare, pe seful Executivului exact la coarda sensibila a relatiilor externe. Din aceasta cauza, primele recomandari privind dosarele de adoptie internationala a unor copii romani, suspendate in diferite faze ale procedurii, vor fi facute cu suspect de mare rapiditate: -Grupul independent desemnat de Executiv pentru a analiza cazurile de adoptie care nu au fost clarificate dupa suspendarea pentru un an a adoptiilor internationale urmeaza sa prezinte, pana la 25 decembrie, o solutie pentru rezolvarea acestei situatii, a declarat, vineri, ministrul pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, Serban Mihailescu. El a precizat ca grupul va analiza fiecare dosar de adoptie pana la 15 decembrie, incercand sa rezolve acele cazuri in care procedurile au fost legale si in care adoptiile ar urma sa fie efectuate pentru binele copiilor. -Nu facem exceptii, dar cazurile care sunt in lucru de mai multa vreme si care se afla in faza finala trebuie rezolvate-, a spus Mihailescu, precizand ca aceasta procedura a fost convenita impreuna cu raportorul Parlamentului European pentru Romania, baroneasa Emma Nicholson.
Cu 1.020 de copii romani adoptati in perioada 1997-2000, dintr-un total de 9.150 de adoptii internationale, Franta figureaza – alaturi de Statele Unite, Italia si Spania – printre primele tari de destinatie ale orfanilor din Romania. Premierul roman i-a declarat presedintelui francez Jacques Chirac, saptamana trecuta, ca dosarele privind adoptia de copii romani de familii franceze, dosare care au fost deja analizate, vor fi examinate, fiecare in parte, a declarat un purtator de cuvant al Palatului Elysee, citat de AFP.
Copiii vizati i-au scris lui Mos Craciun ca vor familie
Mai multi copii din Romania ale caror dosare de adoptie au fost suspendate, in urma introducerii moratoriului, i-au adresat lui Mos Craciun o scrisoare simbolica, pentru a cere o familie in dar de sarbatorile de iarna, a declarat, saptamana trecuta, David Livianu, director executiv al American Assistance for Romania, reprezentant a cateva sute de familii americane ale caror cazuri de adoptie din Romania au fost oprite in diferite faze ale procedurii.
-Iti scriem pentru ca aici nimeni nu ne asculta-, se arata in scrisoare. Cele trei dorinte ale copiilor ar fi sa primeasca de Craciun drept -dar special- o familie, sa nu mai sufere din cauza declaratiilor politice privind situatia lor – facute in principal de catre raportorul european pentru Romania, baroaneasa Emma Nicholson – si sa fie transmisa tuturor dorinta lor de a avea parinti.
Se pare ca este vorba de copii cu varste cuprinse intre 7 si 15 ani, dintre care unii au nevoie de tratament medical, in unele cazuri imposibil de asigurat in Romania. Pentru toti acesti copii ar exista deja repartitii in vederea unor adoptii internationale, dupa ce nimeni din Romania nu a facut cereri pentru infierea lor. Totodata, unii dintre ei ar avea deja pasapoarte pe noile nume, precum si acte de calatorie, aflandu-se, practic, la finalul procedurii de adoptie.
David Livianu afirma ca pana la 5.000 de copii din Romania asteapta in momentul de fata sa fie adoptati in strainatate, in tari precum Irlanda, Franta, Italia, Spania, Canada, Malta, Grecia, Noua Zeelanda, Australia si Statele Unite. El sustine ca dosarele a aproape 500 de copii au fost blocate, in diferite faze ale procedurii. Potrivit lui Livianu, multi dintre minori se aflau – in momentul suspendarii adoptiilor internationale de catre Guvernul roman – la un pas de a parasi tara, pentru a se alatura familiilor adoptive.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















