Home Politic Ministrii si-au pus averile pe masa

Ministrii si-au pus averile pe masa

DISTRIBUIŢI

Premierul Calin Popescu Tariceanu a anuntat ieri ca, asa cum se angajasera saptamana trecuta, toti membrii executivului prezenti la sedinta si-au completat si depus declaratiile de avere si interese pe noile formulare, in conformitate cu Ordonanta de Urgenta 14 din martie 2005. Exceptie a facut doar ministrul de externe, Mihai Razvan Ungureanu, care a fost plecat din tara. -Cred ca este un exemplu care intareste ideea ca dorim o guvernare corecta si transparenta si sa dam cetatenilor posibilitatea sa vada ce fac persoanele care conduc destinul tarii-, a spus Tariceanu.

Transparenta averilor demnitarilor este una dintre cele mai importante cerinte ale Uniunii Europene, care a apreciat initiativa ministrului justitiei, Monica Macovei, in acest sens, ca o buna masura in lupta impotriva coruptiei. Noile formulare de declarare a averii si intereselor nu s-au bucurat insa de aceeasi apreciere din partea multor parlamentari, inclusiv din coalitia guvernamentala. Intrebat ce crede despre atitudinea parlamentarilor, care au cerut amanarea datei la care trebuie depuse declaratiile, premierul a spus: -Eu nu am mai vazut, in ultima vreme, asemenea cazuri. Am avut o discutie cu parlamentarii nostri si cred ca, in momentul de fata, lucrurile sunt clarificate. Domnii parlamentari sa nu uite ca, pana ce legea va fi votata, ordonanta de urgenta este in vigoare-.

Intrebat cand vor putea fi consultate noile declaratii ale ministrilor, Tariceanu a spus ca aceasta este o chestiune tehnica asupra careia nu se poate pronunta, dar ca el a cerut ca declaratia sa sa fie pusa pe site-ul guvernului in cursul zilei de joi. In schimb, a mai spus el, fiecare ministru poate sa puna declaratiile la dispozitia presei. -Eu nu am un biblioraft cu declaratiile, pentru ca vreme dosarelor a trecut-, a glumit Tariceanu.

Graba -transparentilor- incalca legea

O parte din ministri au deja afisate, pe site-ul guvernului si pe site-urile ministerelor pe care le conduc, noile declaratii. Teodor Atanasiu, Bogdan Olteanu si Mircea Cinteza si depus noile declaratii inca de la sfarsitul lunii aprilie. Tot ieri, pe site-ul presedintiei (www.presidency.ro), o parte din consilierii lui Basescu isi afisasera noile declaratii de avere si interese. Nu insa si presedintele sau celebra sa consiliera, Elena Udrea.

In cazul celor care si-au depus noile tipuri de declaratie, exista o problema grava. Avand in vedere ca este vorba de o modificare a vechilor declaratii, acestea ar fi trebuit afisate pe site-urile institutiilor alaturi de declaratiile vechi, nu in locul acestora. Legislatia pretinde acest lucru tocmai in vederea asigurarii unei maxime transparente fata de cetateni, care pot astfel urmari evolutia averilor demnitarilor. Afisarea doar a ultimei declaratii, pentru oricare din cei care au aceasta obligatie, nu serveste la nimic, deoarece nu se poate face o comparatie cu situatia materiala anterioara ocuparii functiei de catre demnitarul, magistratul sau functionarul public respectiv.

Chiar daca aceasta greseala nu va fi reparata, intentionat sau nu, in urmatoarele zile vom face o analiza comparativa intre declaratiile vechi si cele noi, pentru cei mai multi demnitari.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.