Valoarea tranzacțiilor online cu cardul va crește în acest an cu 30% față de 2010, la peste 165 milioane de euro, în timp ce numărul acestora va ajunge la 3,4-3,6 milioane, cu aproape 50%-60% mai mult față de nivelul din anul precedent, potrivit datelor RomCard. „Valoarea tranzacțiilor pe partea de e-commerce va crește în acest an cu 30%, în timp ce în volum vor fi cu 50-60% mai multe tranzacții comparativ cu nivelul din 2010. Avansul din punct de vedere valoric este mai mic față de anii anteriori, dar trebuie să luăm în considerare faptul că piața aceasta a ajuns la un grad de maturizare. Cele mai multe tranzacții vor fi în monedă națională“, a declarat președintele RomCard, Marin Mitroi.
În 2010, numărul tranzacțiilor online cu cardul s-a ridicat la 2,26 milioane. Românii au plătit în total 127,5 milioane euro.
Astfel, anul trecut, românii au făcut peste 1,73 milioane de tranzacții în monedă națională pentru achiziția de diverse servicii și bunuri de pe Internet cu cardul, valoarea totală fiind de 188,5 milioane lei. În euro, în 2010, numărul tranzacțiilor a fost de peste 520.000, cu o valoare de 82,4 de milioane euro, iar în dolari volumul a fost de 13.700 tranzacții, estimate la 1,65 milioane dolari.
Tranzacțiile e-commerce în valută au vizat în special site-urile companiilor aeriene sau ale agențiilor de turism.
În primele cinci luni ale acestui an, numărul total de tranzacții a fost de circa un milion, potrivit datelor RomCard. Astfel, au fost înregistrate peste 820.000 de tranzacții online în lei, 6.800 în dolari și 240.000 în euro.
Românii au cheltuit în intervalul ianuarie-mai pentru serviciile și bunurile procurate de pe Internet cu cardul 111,5 milioane de lei (pentru tranzacții în lei), 824.700 dolari (tranzacții în moneda americană) și 37,7 milioane euro (tranzacții în moneda europeană).
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















