Home Actualitate Elveția: cerșetorii români se înmulțesc în sezonul turistic

Elveția: cerșetorii români se înmulțesc în sezonul turistic

DISTRIBUIŢI

Autoritățile de la Lausanne se arată profund îngrijorate de faptul că de la începutul sezonului turistic, cerșetorii rromi de pe străzile Elveției s-au înmulțit. Potrivit cotidianului „24 heures“, rromii vin să facă bani pentru copii sau pentru a ajuta rudele de acasă. Ei au precizat pentru jurnaliștii elvețieni că fac mai mulți bani din cerșit decât ar face acasă muncind.
Unul dintre aceste exemple este Florin, un tânăr rrom cu un pahar în mână, care a ales unul dintre cele mai bune locuri din oraș, după cum susțin jurnaliștii citați. El le-a spus acestora că cerșește de 2 ani în Elveția și că face de două ori mai mulți bani decât muncind în România.
„În România, nu câștigam decât 10 franci pe zi, muncind ca zilier“, le-a declarat el ziariștilor. La sfârșitul zilei, paharul i s-a umplut cu o sumă aproape dublă, pe care nu plătește impozit, potrivit sursei citate. Alături de alți zece adulți și copii, acesta este adăpostit de o biserică din zonă. De regulă, femeile care vin la cerșit se adăpostesc în hosteluri, iar bărbații dorm în parcuri. În ceea ce-i privește pe copii, care de cele mai multe ori pot fi întâlniți și ei pe stradă deși legea nu permite, aceștia sunt plasați în centre pentru familie.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.