Declaratiile de avere si de interese ale demnitarilor – parlamentari, guvernanti, membri ai administratiei locale si centrale – apar, dupa cum se stie, in forma aprobata de senatori si deputati si nu in cea propusa de actualul ministru al justitiei, care solicita mult mai multe precizari pentru a nu fi evitata sursa veniturilor. In parlament, toate partidele s-au opus practic formulei propuse de Monica Macovei, acest lucru fiind dovada clara ca in toate partidele exista persoane care nu-si prea pot justifica provenienta averii. Si nici raportul dintre sumele declarate, valorile de impozitare si estimarile diverselor bunuri mobile si imobile detinute si valoarea respectivelor bunuri nu prea poate fi verificat. Forma actualelor declaratii de avere si interese este foarte permisiva, numeroase portite oferind -transparenta totala- a averilor alesilor si numitilor nostri.
Dintre liderii grupurilor parlamentare, cel mai bogat pare a fi cel al PSD Miron Mitrea, cu o avere evaluata la aproximativ 6 miliarde lei, iar cel mai sarac lider de grup parlamentar este cel al minoritatilor nationale, Varujan Pambuccian, cu doua apartamente si o Dacie.
Fostul ministru al transporturilor, Miron Mitrea, detine o casa de locuit in Capitala, evaluata la aproape 2,5 miliarde de lei. El, impreuna cu sotia, deputatul Manuela Mitrea, mai detin o colectie impresionanta de obiecte din metale pretioase si de bijuterii, valoarea acestora ajungand, in urma propriilor evaluari, la peste 670 milioane de lei. Liderul deputatilor pesedisti mai are peste 100 de tablouri, valoarea insumata a acestora fiind de 539.140.000 de lei, dar si obiecte de cult de peste 30 milioane de lei. Miron Mitrea mai are in conturi 35.000 de dolari, 20.000 de euro si putin peste 500 milioane de lei.
Liderul deputatilor democrati Cristian Radulescu are mai multe terenuri intravilane si extravilane in judetul Prahova si un teren in sectorul 1 al Capitalei. El mai are o casa de locuit, una de vacanta si patru autoturisme. Radulescu a trecut in declaratia de avere bijuterii in valoare de 21.000 de euro si tablouri evaluate la circa 190.000 de euro. De asemenea, el mai are in conturi aproximativ 100.000 de euro. Liderul democrat a vandut recent doua apartamente, unul in Bucuresti (133.000 de euro), iar altul in Ploiesti (12.500 de euro). El a imprumutat 70.000 de euro unei persoane fizice, dar are si o datorie de 50.000 de euro, scadenta in 2008.
Liderul liberal Eugen Nicolaescu este unul dintre liderii de grup parlamentar care nu prea a avut ce sa treaca in declaratia de avere. Astfel, el are un apartament cu doua camere in cartierul bucurestean Drumul Taberei si are 50.000 de dolari cash. De asemenea, Nicolaescu a mai mentionat ca sotia sa este actionar unic la o firma, dividentele pe anul trecut insumand 900 milioane de lei.
Lucian Bolcas, liderul deputatilor Partidului Popular Romania Mare, are un apartament in Capitala si o casa de vacanta, ambele imobile fiind estimate la peste 1,5 miliarde de lei. El mai are o Dacia 1310 din 1996 si spune ca nu are datorii, dar nici nu a imprumutat pe nimeni.
Tanarul lider al proaspatului Partid Conservator Roman, Bogdan Pascu, se poate mandri cu un sfert de apartament in Bucuresti, un cont de 60 de euro si cu un altul de peste 15.000 de dolari. In schimb, Pascu are actiuni la unele firme si banci in valoare totala de aproape 2 miliarde de lei.
Marton Arpad, liderul grupului UDMR, are in proprietate un apartament si o garsoniera in municipiul Sfantu Gheorghe si doua autoturisme, unul Dacia 1310, celalalt Peugeot 206. Un alt autoturism, Volskwagen 1200, a fost trecut in declaratia de avere ca fiind proprietatea fiului deputatului.
Dar nu liderii de grup parlamentar ai deputatilor sunt si cei mai avuti. Astfel, fostul ministru Petru Lificiu are o avere ce poate fi estimata la aproximativ 50 miliarde de lei, majoritatea valorilor constand in active bancare si investitii, dar Lificiu detine si destule terenuri, imprastiate prin aproape toate regiunile tarii, inclusiv la mare si la munte. Un alt burdusit cu bani se dovedeste a fi eminenta cenusie a PSD, Viorel Hrebenciuc, ce declara bunuri si bani in valoare de 32.000 de lire sterline, 30.000 de euro si aproximativ 4 miliarde de lei. Si Hrebenciuc are cele mai multe valori in investitii si conturi bancare. Fostul membru PPRM Nati Meir se lauda si el cu aproape 1 milion si 250 de mii de dolari si 210.000 de euro, plasati prin banci elvetiene si romanesti, iar alt fost locotenent al lui Vadim, fostul securist Ilie Merce, a adunat si el cam 1 miliard 700 de milioane si 20.000 de euro. Fostul ministru al privatizarii in guvernarea PSD, Ovidiu Musetescu, se poate lauda cu 6 miliarde 800 de milioane lei plus vreo 5160 de dolari. Pana si tanarul deputat si frate al primarului Constantei, Alexandru Mazare, dispune de bunuri si bani in valoare de 1 miliard 100 de milioane si 225.000 de euro. Dar nici fostul premier in guvernul Nastase, Adrian insusi, nu se lasa mai prejos, el adunand, ca o albinuta ce se lauda ca e, aproximativ 10 miliarde de lei, 178.000 de dolari si doar 3000 de euro. Dan Iosif pare cam sarac in aceasta companie, cu numai cei 300.000 de euro de prin investitii, plus 2kg de aur si ceva colectii de arta africana si arme. Daciana Sirbu are si ea o zestre draguta. Pe linga un teren forestier, cumparat in 2002, de 5003mp, in judetul Dambovita, a carui valoare de impozitare este de 10 milioane, Daciana mai are si un teren intravilan, de 5822 mp, la Cornu, comuna fostului premier Nastase. In aceeasi localitate faimoasa, tanara deputat mai are si o casa de vacanta, cumparata in 2001, de 191,1 mp, a carei valoare de impozit este de 300 milioane de lei. In Bucuresti, Daciana are un apartament de 292 mp, achizitionat in 2002, la care se adauga si o masina Hyundai, tot din 2002.
Fosta consiliera a liberalului Theodor Stolojan, actualmente deputat, Raluca Turcan, are un teren intravilan la Cincis, judetul Hunedoara, de 243 mp, cumparat in 2005, impreuna cu sotul sau, Valeriu. In Bucuresti, Turcan are un apartament de 32,73 mp, cu o valoare de impozitare de 17.500 de dolari. La acestea se adauga un autoturism Toyota, cumparat in 2001. In conturi, Turcan a depozitat 20.000 de euro, 6.000 de dolari si 50 milioane de lei. La Banca Transilvania, are actiuni in valoare de peste 204 milioane de lei.
Dar toate astea nu reprezinta decat ceea ce se poate vedea tragand cu ochiul prin crapaturile usilor inchise.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















