Home Sport Medalii la Mondiale pentru judocanii români

Medalii la Mondiale pentru judocanii români

DISTRIBUIŢI

După cum ne-a obișnuit de ani de zile, judoul rămâne un sport la care echipa României se menține în ierarhia mondială. Și de această dată delegația țării noastre a reușit să aducă patru medalii – două de argint și două de bronz – de la ultima întrecere mondială. Alina Dumitru și Dan Fâșie au câștigat, sâmbăta trecută, medaliile de argint, iar Andreea Chițu și Costel Dănculea, pe cele de bronz, la Cupa Mondială de judo de la Sao Paolo din Brazilia. Alina Dumitru a câștigat fără probleme grupa A, eliminând adversare din Brazilia și Columbia, iar în semifinale a trecut de turcoaica Sumeyye Akkus. În ultimul act însă campioana olimpică din 2008 a fost depășită de sportiva belgiană Charline Van Snick, intrând în posesia medaliei de argint. La categoria 52 de kilograme, Monica Ungureanu a fost eliminată în turul doi al grupei A, la fel ca Andreea Cătună în grupa D. Andreea Chițu a avut un parcurs bun în grupa B a categoriei 57 de kilograme, dar a fost eliminată ulterior în semifinale de câștigătoarea medaliei de aur, Rafaela Silva (Brazilia).

Aproape de aur

La masculin, Dan Fâșie a fost la un pas să urce pe prima treaptă a podiumului, la categoria 66 de kilograme. Fâșie a câștigat grupa B, după lupte cu adversari din Finlanda și Brazilia, iar în semifinale a eliminat tot un reprezentant al țării-gazdă, Leandro Cunha, după care a cedat în fața unui compatriot al acestuia, Luiz Revite, în finală. La rândul său, Costel Dănculea a câștigat grupa C a categoriei 73 de kilograme, fiind eliminat apoi în semifinale de Nyam-Ochir Sainjargal (Mongolia) și încheind competiția cu medalia de bronz.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.