Home Economic-Financiar Tarife mai mici la roaming de astăzi

Tarife mai mici la roaming de astăzi

DISTRIBUIŢI

Operatorii locali care furnizează servicii de roaming sunt obligați ca, din 1 iulie, să reducă tarifele convorbirilor către alte state UE și către Norvegia, Islanda și Liechtenstein, nivelul maxim al acestora fiind de 0,35 euro/minut pentru apelurile inițiate și 0,11 euro/minut pentru cele primite.
Limitele maxime ale tarifelor în roaming nu includ TVA. Pånă acum, tarifele standard practicate de operatori sunt de 0,39 euro/minut pentru apeluri efectuate și de 0,15 euro/minut pentru cele primite, astfel că reducerile se vor situa la 10,3%, respectiv 26,7%.
De asemenea, tariful pentru trimiterea unui mesaj text (SMS) în roaming rămåne neschimbat, respectiv cel mult 0,11 euro (fără TVA), în timp ce primirea unui SMS este gratuită, a anunțat Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM).
Noile tarife sunt conforme cu prevederile Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului privind roaming-ul în rețelele publice de comunicații mobile în interiorul Comunității Europene, iar toți operatorii din Romånia au anunțat deja că le vor respecta, se precizează într-un comunicat al instituției.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.